Există un moment în viața oricărui credincios când instrucțiunea clară a lui Dumnezeu și realitatea înconjurătoare par să se contrazică violent. Ți s-a spus să mergi înainte, dar vântul bate împotrivă. Ai auzit chemarea, dar valurile sunt reale. Tocmai în acest spațiu de tensiune — între ceea ce Dumnezeu a spus și ceea ce ochii văd — Andrew Wommack plasează întreaga sa carte „Cum să devii o persoană care umblă pe apă", disponibilă în română la Gold Books, Baia Mare, 2024.
Aceasta nu este o carte despre excepții. Este o carte despre normalul vieții creștine autentice.
Cadrul biblic: o furtună care nu era un accident
Episodul din Matei 14 — în care Petru pășește pe apă la chemarea lui Isus — este unul dintre cele mai cunoscute texte din Noul Testament. Și tocmai de aceea riscă să fie citit superficial, ca o poveste despre un moment de curaj uman urmat de un eșec uman. Wommack refuză această lectură.
El construiește din narațiunea biblică un argument teologic coerent: ucenicii nu se aflau în furtună din cauza unui capriciu al naturii, ci pentru că Isus însuși le dăduse instrucțiunea să traverseze. Iar dacă Cel care le-a dat instrucțiunea este, în cuvintele autorului, Creatorul lumii, atunci furtuna nu ar fi trebuit să-i surprindă — și cu atât mai puțin să-i paralizeze. Wommack observă că ucenicii „nu au avut în vedere miracolul pâinilor": nu au meditat la minunea care tocmai avusese loc, nu au lăsat-o să le ancoreze credința pentru momentul următor. Uitarea duhovnicească — absența meditației la lucrările lui Dumnezeu — este diagnosticul pe care autorul îl pune la baza fricii lor.
Introducerea cărții formulează o premisă pastorală de o onestitate dezarmantă: oricine vrea ca viața lui să conteze pentru Dumnezeu va ajunge, la un moment dat, într-o „furtună care te-ar putea ucide înainte de a ajunge la destinație." Nu este o amenințare, ci o avertizare onestă și, paradoxal, o formă de pregătire. Wommack nu promite că urmarea lui Dumnezeu te ferește de furtuni. Promite ceva mai profund: că Dumnezeu este supranatural și că îi va conduce pe oameni să facă lucruri care depășesc în mod necesar capacitatea naturală. Tocmai de aceea credința nu este opțională — este singura monedă care funcționează în economia lui Dumnezeu.
Unul dintre momentele cele mai teologic dense ale cărții este analiza unui verset adesea trecut cu vederea: Marcu 6:48, unde se spune că Isus „ar fi voit să treacă pe lângă ei." Wommack folosește această imagine pentru a articula un principiu esențial: Dumnezeu li S-a revelat ucenicilor, dar responsabilitatea de a răspunde prin credință le aparținea lor. Revelația fără răspuns rămâne neoperantă. Isus nu forțează intrarea în situația nimănui. El trece pe lângă — și îi lasă pe oameni să aleagă dacă Îl cheamă sau nu. Această perspectivă schimbă dramatic modul în care citim furtunile propriei vieți: nu ca abandonuri divine, ci ca invitații la un răspuns activ de credință.
Structura cărții — 15 capitole — urmează o progresie pedagogică atentă. De la importanța Cuvântului lui Dumnezeu ca fundament, la pericolul concret al necredinței, la momentul decisiv al ieșirii din barcă, la pasul propriu-zis prin credință și până la afirmația că o astfel de credință Îi este plăcută lui Dumnezeu. Cartea se încheie cu o secțiune intitulată „Bun venit în noua ta viață!" — un titlu care nu este triumfalism ieftin, ci consecința logică a unui parcurs în care cititorul este invitat să nu mai fie spectator al propriei chemări.
Avertismentul formulat explicit în carte merită reprodus: „Dacă nu suntem supranaturali, suntem doar superficiali." Această frază nu este retorică. Este o evaluare teologică a ceea ce înseamnă viața creștină în absența credinței active. Wommack nu acuză și nu condamnă — dar nici nu lasă loc confortului fals. Superficialitatea spirituală nu este o variantă acceptabilă pentru cel care a primit o chemare reală.
Aplicare concretă: pentru familii și lideri
Ce face această carte relevantă dincolo de studiul individual? Răspunsul stă tocmai în tipologia de situații pe care le acoperă: decizii care depășesc resursele proprii, direcții clare din Dumnezeu urmate de obstacole descurajante, momente în care comunitatea din jur — chiar și cea credincioasă — rămâne în barcă în timp ce tu simți chemarea să ieși.
Pentru un lider de familie, cartea pune o întrebare implicită, dar constantă: pe ce îți bazezi deciziile când circumstanțele se întorc împotriva ta? Wommack nu oferă tehnici de management al crizei. Oferă ceva mai durabil: o teologie a memoriei spirituale — ideea că meditarea la lucrările anterioare ale lui Dumnezeu în viața ta este o armă activă împotriva fricii în furtunile prezente. Un soț sau soție care conduce o familie printr-o perioadă de incertitudine financiară, medicală sau relațională va găsi în această carte nu răspunsuri universale, ci o recalibrare a perspectivei: cine ți-a dat instrucțiunea? Dacă El a dat-o, furtuna nu are ultimul cuvânt.
Pentru un lider de comunitate sau de biserică, cartea Cum să devii o persoană care umblă pe apă adresează una dintre cele mai frecvente capcane ale slujbei: rămânerea în barcă sub masca prudenței. Wommack nu laudă imprudența — dar distinge clar între prudența întemeiată pe Cuvânt și paralizia deghizată în discernământ. A ieși din barcă la chemarea lui Isus nu este temeritate. Este ascultare. Și această distincție, desfășurată pe parcursul a 15 capitole, are capacitatea de a elibera lideri care s-au blocat în calcule când Dumnezeu îi chema la un pas.
Traducerea în română, realizată de Magda Zaharie, păstrează claritatea și directețea stilului Wommack fără să sacrifice naturalețea limbii. Textul curge bine și poate fi citit atât individual, cât și în grup — în cupluri, în grupuri de casă, în echipe de leadership care traversează o perioadă de decizie dificilă.
O provocare pastorală pentru final
Nu orice carte creștină merită să fie citită urgent. Aceasta, da — nu pentru că este spectaculoasă, ci pentru că pune degetul pe o rană frecventă: credința declarată care nu produce niciun pas în afara bărcii. Wommack nu scrie pentru oameni care nu cred în Dumnezeu. Scrie pentru oameni care cred, dar care au ajuns să trăiască sub nivelul credinței lor declarate.
Dacă ești în mijlocul unei furtuni pe care nu ai ales-o, dar pe care Dumnezeu a permis-o ca parte a drumului tău spre destinație — această carte nu îți va calma valurile. Îți va reaminti cine ți-a dat instrucțiunea să traversezi. Și poate că tocmai asta ai nevoie să auzi din nou: nu că furtuna nu este reală, ci că Cel care te-a trimis în ea este mai real decât ea.
Ia cartea. Citește-o cu creionul în mână. Și lasă-te provocat de întrebarea pe care fiecare capitol o pune, implicit, în fața ta: ești dispus să ieși din barcă?
