Era ora 3 dimineața în munții Smoky Mountains când Andrew Wommack a înțeles ceva ce mulți credincioși nu îndrăznesc să ia în serios: că tusea violentă care îl ținea pe fiul său treaz nu era o simplă răceală de sezon, ci rodul unui cuvânt de necredință rostit de soția sa în cursul acelei zile. Nu era o acuzație la adresa ei. Era o recunoaștere a modului în care funcționează tărâmul spiritual și a responsabilității pe care o ai ca om al lui Dumnezeu de a interveni. Wommack nu s-a rugat cu lacrimi să vină Dumnezeu să rezolve situația. A mustrat sursa spirituală a problemei, direct și cu autoritate. Copilul s-a liniștit. Noaptea s-a terminat.
Această scenă, redată în primul capitol al cărții Autoritatea Credinciosului, nu este inclusă pentru efect dramatic. Este acolo pentru că spune, mai bine decât orice definiție, ce înseamnă să trăiești conștient de autoritatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu.
Ceea ce nu ți s-a spus în biserică
Andrew Wommack a ales cu grijă subtitlul acestei cărți: Ce nu ai învățat în Biserică. Nu este o acuzație la adresa predicatorilor sau a comunităților de credință. Este o observație sinceră despre un gol teologic pe care mulți credincioși îl resimt fără să îl poată numi.
Există o diferență enormă între a crede că Dumnezeu are autoritate și a înțelege că El ți-a delegat-o ție.
Wommack construiește această distincție pe o fundație scripturală solidă. Efeseni 1:19-22 vorbește despre puterea covârșitoare pe care Dumnezeu a exercitat-o în Hristos când L-a înviat din morți și L-a așezat la dreapta Sa, mai presus de orice putere, orice stăpânire, orice domnie. Dar Efeseni 2:6 continuă cu ceva care schimbă totul: Ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus. Nu la un moment viitor. Nu după o viață de strădanie spirituală. Acum. Prin credință, în Hristos.
Aceasta este fundația autorității credinciosului: nu puterea ta proprie, nu sfințenia ta acumulată, nu numărul de ani de rugăciune. Ci poziția pe care o deții în Hristos prin moartea și învierea Sa.
Iacov 4:7 adaugă dimensiunea practică: Supuneți-vă lui Dumnezeu! Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Wommack subliniază că acest verset conține două mișcări inseparabile. Prima, supunerea față de Dumnezeu, este bine înțeleasă în cercurile evanghelice. A doua, împotrivirea activă față de diavol, este adesea ignorată sau tratată cu suspiciune. Mulți credincioși se opresc la prima jumătate a versetului și se întreabă de ce nu văd victoria promisă în a doua.
Răspunsul pe care Wommack îl oferă este deranjant de simplu: pentru că pasivitatea nu este umilință spirituală. Este absenteism. Inamicul nu fuge din fața tăcerii tale. Fuge din fața autorității exercitate în numele lui Isus.
Putere și autoritate — o distincție care contează
Wommack face o diferențiere pe care mulți o confundă: puterea și autoritatea nu sunt același lucru. Un polițist care oprește traficul nu are forța fizică să oprească zeci de mașini. Dar are autoritatea să o facă și mașinile se opresc. Credinciosul nu se luptă cu diavolul în propriile forțe. Se poziționează în Hristos și exercită o autoritate deja câștigată, deja delegată, deja reală.
Această distincție are implicații profunde pentru modul în care înțelegem lupta spirituală descrisă în Efeseni 6. Pavel nu scrie despre o luptă în care rezultatul este incert. Scrie despre o luptă în care credinciosul este chemat să stea, să ocupe terenul deja câștigat de Hristos, nu să cucerească un teritoriu necunoscut. Armura lui Dumnezeu nu este echipamentul unui soldat care pleacă în campanie. Este echipamentul unui om care știe că victoria a fost declarată și care refuză să cedeze ceea ce îi aparține.
Wommack este atent să nu transforme această înțelegere într-un instrument de aroganță spirituală. Autoritatea nu se exercită egoist. Nu este un drept de a impune voința proprie, nici un mecanism magic de a obține ce vrei. Este o responsabilitate asumată cu compasiune față de tine, față de familia ta, față de comunitatea în care trăiești. Credinciosul care înțelege autoritatea nu devine arogant. Devine responsabil.
Cum schimbă asta viața de zi cu zi
Gândește-te la modul în care răspunzi, de obicei, la o veste proastă, la o boală, la o frică persistentă, la o relație fracturată. Prima reacție a majorității credincioșilor este să ceară, să roage pe Dumnezeu să intervină, să schimbe, să vindece, să rezolve. Și rugăciunea de cerere este bună și necesară. Dar Wommack pune o întrebare care merită luată în serios: ce se întâmplă dacă Dumnezeu a răspuns deja acestei rugăciuni prin ceea ce a câștigat Hristos la cruce și acum așteaptă ca tu să exerciți ceea ce ți-a dat?
Nu este o teologie a efortului uman. Este o teologie a cooperării conștiente cu un Dumnezeu care a acționat deja și care te invită să acționezi din acea realitate.
Concret, asta înseamnă că atunci când frica bate la ușă, nu o ignori și nu o analizezi la nesfârșit, ci o confrunți cu adevărul. Când boala apare în familia ta, nu te resemnezi că Dumnezeu are un plan cu asta înainte să fi stat în autoritate față de ea. Când relațiile sunt sub presiune, nu te mulțumești să suferi în tăcere, ci vorbești, acționezi, binecuvântezi, refuzi să lași răul să ocupe spațiu.
Wommack nu promite că fiecare situație se rezolvă imediat sau în modul în care îți imaginezi. Dar promite, și Scriptura o confirmă, că pasivitatea nu este o opțiune pentru omul care a înțeles cine este în Hristos. Cuvântul rostit contează. Poziția asumată contează. Rezistența activă contează.
Scena din Smoky Mountains nu este excepțională. Este un exemplu de normalitate spirituală pe care Wommack o propune ca standard pentru orice credincios care a primit Duhul lui Dumnezeu. Nu ca o performanță de atins, ci ca o realitate din care să trăiești.
O invitație, nu o teorie
Dacă ai citit până aici și simți că toate acestea sună bine în teorie, dar nu știi cum să le aplici mâine dimineață, aceasta este exact tensiunea pe care cartea o adresează cu răbdare, capitol după capitol.
Autoritatea Credinciosului nu este o carte de citit o dată și pusă pe raft. Este un instrument de recalibrare a modului în care te gândești la tine însuți, la dușmanul tău spiritual, la Dumnezeu și la relația dintre voi trei. Traducerea realizată de Magda Zaharie păstrează claritatea și directețea stilului lui Wommack, fără să piardă căldura pastorală care face ca această carte să fie accesibilă și unui credincios la început de drum, și unuia cu ani de experiență în credință.
Înainte să închizi această pagină, oprește-te o clipă. Nu în rugăciune de cerere, ci în recunoa
