Există o tendință aproape invizibilă în multe familii creștine: părinții aduc copiii la biserică și lasă creșterea spirituală pe seama liderilor de tineret, a grupelor de duminică, a programelor bine organizate. Nu din nepăsare, ci dintr-un sentiment sincer că nu știu cum să facă altfel. Amy Gagnon numește această tendință direct, fără ocolișuri, și o tratează ca pe o urgență — pentru că generații întregi pot fi pierdute tocmai în spațiul dintre bunele intenții ale părinților și lipsa unui model concret de urmat acasă.
„Crescând copii puternici", publicată de Editura Gold Books, a fost scrisă în 2020, în perioada pandemiei — un moment în care familiile au fost brusc aruncate în rolul principal al educației, inclusiv al celei spirituale. Autoarea, pastor de copii la Biserica Bethel din Redding, California, cu peste șaisprezece ani de experiență și mamă a patru fete, nu scrie dintr-o poziție teoretică. Ea scrie din mijlocul lucrării, cu toate bucuriile și provocările ei reale.
Ceea ce face această carte remarcabilă nu este doar conținutul ei, ci unghiul din care privește copilul.
Amy Gagnon pornește de la o convingere teologică fermă: copiii nu sunt beneficiari pasivi ai credinței adulților. Ei sunt purtători ai aceleiași prezențe a Duhului Sfânt, chemați la aceeași relație vie cu Dumnezeu, capabili să audă vocea Lui, să se roage cu efect real, să slujească și să profetizeze. Nu există un „Duh Sfânt junior" pentru copii și un altul, „adevărat", rezervat adulților. Această idee, simplă în aparență, are consecințe profunde asupra modului în care un părinte sau un lider se raportează la copilul din fața lui.
Scriptura susține această perspectivă cu o claritate pe care o ignorăm prea ușor. În Faptele Apostolilor 2:17, Petru citează din prorocul Ioel: „Fiii voștri și fiicele voastre vor proroci." Nu se face nicio distincție de vârstă. Iar în Matei 18:3, Isus nu spune că trebuie să devenim mai înțelepți ca să intrăm în Împărăție — spune că trebuie să devenim ca niște copii. Există ceva în inima unui copil, în deschiderea lui naturală față de nevăzut, în credința lui fără straturi de îndoială acumulată, care nu trebuie corectată, ci cultivat. Cartea lui Amy Gagnon pleacă exact de la această premisă și o construiește cu răbdare, capitol după capitol. Crescand copii puternici
Prefața semnată de Bill Johnson introduce un concept care funcționează ca o cheie de lectură pentru întreaga carte: „tavanul meu este podeaua lor." Ideea este că fiecare generație are responsabilitatea să transmită mai departe tot ce a descoperit spiritual — nu pentru a reproduce propria experiență, ci pentru ca următoarea generație să aibă un punct de plecare mai înalt. Un părinte care a învățat să se roage cu îndrăzneală nu trebuie să-și țină copilul în școala îndoielilor prin care a trecut el însuși. Poate să-l ridice direct pe umerii propriei credințe. Aceasta nu este o metaforă frumoasă. Este o strategie spirituală.
Și tocmai aici cartea devine un instrument practic, nu doar o lectură inspirațională.
Amy Gagnon oferă activări concrete — exerciții, conversații, modele de rugăciune, modalități de a introduce copiii în practicile credinței fără a le face abstracte sau intimidante. Capitolele despre rugăciune și despre ascultarea vocii lui Dumnezeu sunt construite astfel încât un părinte fără pregătire teologică formală să poată folosi materialul acasă, în seara aceasta, nu după un curs de șase luni. Există instrucțiuni pentru a-i învăța pe copii să facă declarații de credință, să se roage pentru vindecare, să primească și să transmită profeție — toate ancorate în relație, nu în performanță.
Aceasta este, poate, distincția cea mai importantă pe care autoarea o face pe tot parcursul cărții: creșterea spirituală a unui copil nu este un program de performanță spirituală, ci o relație vie cu un Dumnezeu care îl cunoaște pe nume. Slujirea copiilor nu este babysitting cu verseturi. Este vocație. Este chemare. Este unul dintre cele mai serioase locuri de lucrare din întregul trup al Bisericii.
Copiii puternici nu se formează prin supraexpunere la conținut religios, ci prin întâlniri reale cu Dumnezeu, facilitate de adulți care cred că aceste întâlniri sunt posibile.
Cartea se adresează în mod explicit unui cerc larg: părinți, lideri de tineret, bunici, profesori, orice adult care are un copil în viața lui. Și face ceva neașteptat pentru fiecare dintre ei — îi invită nu doar să-i crească pe copii, ci să crească ei înșiși în procesul acesta. Există capitole în care cititorul adult se va recunoaște în locul copilului: nesigur în fața rugăciunii cu voce tare, neîncrezător că poate auzi vocea lui Dumnezeu, reticent în fața darurilor Duhului Sfânt. Amy Gagnon nu judecă aceste reticențe. Le întâmpină cu blândețe și le oferă un drum înainte.
Aceasta este, în fond, una dintre calitățile rare ale acestei cărți: ea crește copii puternici, dar în același timp crește și părinți. Nu îi lasă să se simtă inadecvați, ci îi echipează. Nu le prezintă un ideal imposibil, ci un proces accesibil, construit pe credință reală și pe prezența unui Dumnezeu care nu a lăsat creșterea copiilor la voia întâmplării.
Dacă ești un părinte care simte că există un gol între credința pe care o trăiești duminica și viața spirituală concretă de acasă, această carte îl numește și îl umple. Dacă ești un lider care a tratat slujirea copiilor ca pe un departament secundar al Bisericii, autoarea te va convinge, cu dovezi și cu mărturii, că ai în mâini unul dintre cele mai fertile câmpuri spirituale pe care le-a pregătit Dumnezeu.
Închei această recenzie cu o invitație concretă, nu cu o concluzie.
Ia cartea și citește-o cu un creion în mână. Subliniază nu doar ce ți se pare interesant, ci ce ți se pare posibil să faci săptămâna aceasta cu copilul tău sau cu copiii din grupul tău. Alege o singură activare — poate rugăciunea simplă, poate o declarație de credință rostită împreună dimineața — și fă-o. Nu pentru că vei deveni imediat un părinte desăvârșit sau un lider complet echipat, ci pentru că tavanul tău de azi poate deveni, prin fidelitate și har, podeaua de mâine a copilului din fața ta. Acesta este modul în care se construiesc, generație după generație, copii puternici în credință.
