Domnul este capabil și foarte dispus
„Isus a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: „Da, vreau. Fii curăţat!” Şi imediat a fost curăţat de lepra lui."
Acesta probabil că a auzit sau a văzut de la distanță, din moment ce nu îi era permis prin lege să fie în locuri publice, cum Isus a vindecat bolnavii. Așa că nu a avut nicio îndoială că Isus l-ar putea vindeca, dar nu era sigur dacă El ar vrea să o facă. El i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti” (Matei 8:2)! Era încrezător în puterea lui Dumnezeu, dar nu și în dragostea Lui pentru el.
Asemenea leprosului, poate că nici tu nu ai o problemă în a crede că Dumnezeu poate să îți dea miracolul de care ai nevoie, din moment ce El este Dumnezeul Atotputernic. Te întrebi însă dacă o va face pentru tine. Prietene, fie ca acțiunile lui Isus și răspunsul pe care i l-a dat leprosului să soluționeze această întrebare odată pentru totdeauna. El Și-a întins mâna, l-a atins pe lepros și a spus: „Da, vreau. Fii curăţat!” Imediat, leprosul a fost curățat.
Vreau să observi că Isus l-a atins pe lepros. L-ar fi putut vindeca de la distanță, doar printr-un cuvânt rostit. El i-a vindecat pe alții în acest fel, ca în cazul slujitorului centurionului și al fiicei femeii siro-feniciene. Așadar, de ce l-a atins pe acest lepros?
Isus știa că leprosul fusese despărțit de familia lui și de societate de foarte mulți ani, așa că se simțea, probabil, dezumanizat. Eu cred că Isus l-a atins pentru a-l face să se simtă om din nou, pentru a-l face să se simtă iubit și acceptat din nou. Atingerea Lui a fost limbajul iubirii Lui pentru lepros.
Poți vedea inima plină de dragoste a lui Dumnezeu aici? Poți vedea cât de mult l-a iubit pe lepros? Atât de mult te iubește și pe tine! Ziua în care ajungi să cunoști inima plină de dragoste a lui Dumnezeu și să crezi că El dorește să fii binecuvântat mai mult decât vrei tu aceasta, este ziua în care îți vei primi miracolul!
Preaiubitule, prinde imaginea inimii pline de dragoste a lui Dumnezeu și vei crede că El este nu doar capabil, ci și dispus să te întregească!
Dumnezeu nu este doar capabil, ci și dispus să te întregească!
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea