Un trup nou-nouț la sunetul unei trâmbițe!
„Căci Domnul Însuşi, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în Cristos."
Evreii au șapte sărbători: Paștele, Praznicul Azimilor, Sărbătoarea Roadelor, Sărbătoarea Cincizecimii, Sărbătoarea Trâmbițelor, Sărbătoarea Ispășirii și Sărbătoarea Corturilor. Primele patru au fost împlinite, literalmente, de către Isus. El a fost Mielul de Paște (1 Corinteni 5:7), pâinea vieții (Ioan 6:35) și primul rod dintre cei care au adormit (1 Corinteni 15:20). Iar când Ziua Cincizecimii a venit pe deplin, după înălțarea Lui, El ni L-a trimis pe Duhul Sfânt (Faptele 2:1-4).
Așadar, următoarea sărbătoare pe care așteptăm ca Isus să o împlinească literalmente este Sărbătoarea Trâmbițelor. De ce este această sărbătoare semnificativă pentru noi? Pentru că atunci când Isus o va împlini, înseamnă că noi ne vom duce să Îl întâmpinăm pe nori!
Vorbesc despre răpirea bisericii. Când va suna trâmbița, noi, cei care suntem vii, ne vom schimba „într-o clipire din ochi”. Vom primi trupuri noi, care vor fi ca al lui Isus! Cei care vor fi morți în Cristos vor învia și vor primi și ei trupuri noi. Ei se vor înălța mai întâi, urmați de noi și Îl vom întâmpina pe Domnul în văzduh (1 Corinteni 15:51-55).
Aceasta înseamnă că există posibilitatea ca tu să nu vezi moartea! Biblia spune: „apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4:17). Un lucru este să se întâmple să fii viu, dar cu totul altul este să rămâi în viață.
Cred că există o generație de creștini care cunosc puterea învierii Domnului. Ei știu cum că umble în moștenirea lor și să înlăture boala și moartea până la venirea Domnului. Prietene, fie ca și tu să te numeri printre aceștia, pe măsură ce Îl iei pe Domnul Isus și lucrarea Lui terminată ca victorie a ta peste boală și moarte!
Când trâmbița va suna, noi, cei care suntem în viață, vom îmbrăca trupuri noi, ca al lui Isus!
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea