Nu lăsa trecutul să te jefuiască
„Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat, însă fac un singur lucru: uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte, urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus."
Îți jefuiește trecutul tău bucuria de azi? Atunci, uită-ți trecutul!
S-ar putea să spui: „Dar, pastore Prince, tu nu știi ce am făcut în trecut!”
Gândește-te la Pavel. Dacă diavolul a avut ceva de adus împotriva lui Pavel, ar fi amintirile cu privire la modul în care a persecutat biserica primară și a cauzat moartea multora, inclusiv a lui Ștefan, primul martir creștin.
Pavel a făcut lucruri îngrozitoare, greu de uitat. El a avut însă o astfel de revelație a iertării minunate a lui Dumnezeu, încât a putut spune: „uitând ce este în urmă …, urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus”.
Preaiubitule, Dumnezeu te-a iertat de toate păcatele tale. El te-a iertat complet și a declarat: „Și păcatele lor și nelegiuirile lor, Eu nicidecum nu Mi le voi aminti” (Evrei 10:17 btf).
La fel ca și Pavel, poți să îți uiți trecutul, greșelile pe care le-ai făcut și suferințele pe care le-ai cauzat altora sau prin care ai trecut tu. Dumnezeu poate lua lacrimile de ieri și le poate transforma în miracolul de mâine. El îți poate restaura din abundență ceea ce ai pierdut. El poate să facă ca toate lucrurile, chiar și evenimentele dureroase din trecutul tău, să lucreze împreună pentru binele tău (Romani 8:28).
Cuvântul lui Dumnezeu spune: „slava Domnului îţi va fi ariergarda” (Isaia 58:8). Slava Lui îți va acoperi trecutul. Oriunde te duci, slava Lui îți acoperă trecutul. Nu mai este același trecut pe care îl știi tu, pentru că slava Lui a coborât peste el. Trecutul tău este trecut. A fost șters! A dispărut! Așadar, nu mai permite ca trecutul tău să îți jefuiască bucuria de astăzi!
Pentru că slava lui Dumnezeu îți acoperă trecutul, nu mai trebuie să lași ca trecutul tău să îți jefuiască bucuria de astăzi!
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea