Când Dumnezeu a alergat

În povestire, tatăl a fost văzut alergând spre fiul său, care se întorcea acasă (Luca 15:20). Îți dai seama că, în Biblie, Dumnezeu nu este niciodată descris ca fiind în grabă? El este întotdeauna calm și liniștit. Singurul moment în care este portretizat ca fiind în grabă este în această poveste. Deși necorespunzător pentru cultura evreiască, tatăl și-a ridicat poala hainei și a alergat. Unde alerga el? De ce se grăbea așa?

Tatăl se grăbea pentru că îl văzuse pe fiul său, care era încă departe de casă. El alerga spre fiul său, pentru că nu mai putea aștepta să își îmbrățișeze și să își sărute copilul din nou.

Tatăl se grăbea pentru a-și îmbrăca fiul cu cea mai bună haină. Prietene, Tatăl nostru ne-a îmbrăcat cu cea mai bună haină – haina neprihănirii. În acest fel, El ne-a restaurat în poziția de fii ai Dumnezeului Preaînalt, o poziție pe care o pierdusem odată cu căderea lui Adam.

Tatăl se grăbea pentru a pune un inel în degetul fiului său. Asemenea autorității care este învestită în inelul cu sigiliu al fiului unui om bogat, Tatăl nostru este dornic să pună înapoi în mâinile noastre autoritatea de a-I invoca Numele, pentru ca să putem umbla în stăpânire în fiecare zi.

Tatăl se grăbea pentru a pune sandale în picioarele fiului său, pentru a-l asigura că era în continuare fiul său – doar servitorii umblau desculți. Tatăl nostru nu dorește niciodată ca noi să ne simțim ca niște slujitori sau proscriși. Noi suntem întotdeauna copiii Lui.

Preaiubitule, dacă Tatăl pare să Se grăbească, este numai pentru că El se grăbește ca să te asigure de poziția ta de copil prețios al Său!

Dacă Tatăl pare să Se grăbească, este numai pentru că El se grăbește ca să te asigure de poziția ta de copil prețios al Său!