Urmărește ce face Isus
„Căci nimic nu este imposibil cu Dumnezeu."
Însă, când te întrebi: „Ce ar face Isus?” în orice situație, răspunsul este supus interpretării și teologiei tale. De exemplu, dacă faci parte dintr-o biserică care nu crede că Isus mai vindecă și astăzi, s-ar putea să crezi că Isus s-ar ruga pentru bolnavi astfel: „O, Tată, dă-i răbdare să îndure suferințele” și să te rogi și tu astfel pentru o persoană bolnavă. Așadar, când încerci să te gândești la ceea ce ar face Isus, te întorci la firea ta pământească!
Poate că acest memento ar trebui să fie astfel: „Urmărește ce face Isus”. Când predic, eu urmăresc ce face Isus sau ce mă călăuzește să fac. Dacă mă îndeamnă să spun sau să fac ceva, spun sau fac acel lucru. Știu că nu sunt la amvon pentru a-l face cunoscut pe pastorul Prince sau firea lui, ci pentru a-L face cunoscut pe Isus Cristos, cu Care nimic nu este imposibil!
În timpul unui serviciu de duminică, îndemnat de Dumnezeu, am spus bisericii că El dorea să restaureze lucrurile pierdute. În săptămâna următoare, o membră din biserică a scris: „Pastore Prince, duminica trecută ai menționat faptul că Domnul ne va ajuta să recuperăm lucrurile pierdute. Am știut că acel cuvânt era pentru mine. Brățara și inelul meu cu diamante lipseau de câteva săptămâni… Slavă lui Dumnezeu, când m-am întors acasă în acea zi, femeia de serviciu mi-a pus obiectele pierdute în mâini. Ea le-a găsit la ora 10.30 în acea dimineață, în timp ce eu continuam să mă închin în biserică.”
Cu altă ocazie, mă rugam pentru o doamnă care era în scaun cu rotile, când am simțit că Dumnezeu mi-a spus să o ridic din scaun. Doamne cât m-am bucurat că, înainte să-mi dau seama ce făceam, ea s-a ridicat în picioare fără ajutor! Dacă mi-aș fi luat timp să mă gândesc – „O, Doamne, ce fac?” – gândirea mi-ar fi putut bloca ascultarea față de îndemnul lui Dumnezeu.
Așadar, când te simți îndemnat să vorbești cu cineva, urmărește ce face Isus. Când te rogi pentru copilul tău, urmărește ce face Isus. Când rostești Cuvântul lui Dumnezeu în situația ta, urmărește ce face Isus! Ține-ți ochii pe Isus, cu Care nimic nu este imposibil!
Urmărește ce te călăuzește Isus să faci și experimentează miraculosul.
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea