✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 3 Septembrie

Schimbă-ți îngrijorările în rugăciuni

„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciune şi cerere, cu mulţumire, faceţi cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu."
Filipeni 4:6

Așa că, atunci când ai o preocupare sau o îngrijorare, transformă imediat acea preocupare sau îngrijorare în rugăciune. Aceasta este cererea. Iar când ești tulburat de o preocupare sau o îngrijorare pentru care nu știi cum să te rogi, roagă-te în Duhul sau în limbi. Și în mijlocul acelei rugăciuni, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru faptul că El este deja vindecarea, provizia, succesul tău bun și victoria ta. Aceasta, prietene, este mulțumirea.

„Pastore Prince, dacă sunt îngrijorat cu privire la ceva, cât timp ar trebuie să mă rog?” Continuă să te rogi. Roagă-te în Duhul până când îngrijorarea se ridică sau se împrăștie, „iar pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte orice înţelegere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus” (Filipeni 4:7).

Acesta a fost ceea ce a făcut unul dintre membrii bisericii noastre, când s-a trezit încercând cu nerăbdare să acceseze câteva informații importante de pe unitatea sa USB. După o zi întreagă în care a încercat, dar fără rezultate, în cele din urmă a încetat să mai fie îngrijorat și în schimb, și-a schimbat îngrijorarea în rugăciune, cerându-I Domnului să soluționeze El problema în locul lui. În timp ce se ruga în limbi, din fericire el repeta de asemenea în inima lui faptul că, avându-L cu el pe Duhul Sfânt – Ajutorul – era spre avantajul lui (Ioan 16:7).

Mai târziu în acea seară, folosind computerul soției sale, el a reușit să acceseze informația de pe unitatea sa USB, după câteva încercări. A salvat rapid informațiile. Numai atunci când încercările ulterioare de a folosi unitatea USB pe computerul soției sale nu au mai reușit i-a devenit clar faptul că Dumnezeu „înviase” unitatea USB acea singură dată, doar pentru ca el să își recupereze informațiile!

Preaiubitule, eu cred că noi toți ne-am îngrijora mult mai puțin și ne-am bucura de viețile noastre mult mai mult, dacă doar am realiza acest adevăr: Abba, Tăticul nostru, este atât de puternic încât nu există nimic ce nu poate face și este atât de iubitor, încât nu există nimic ce nu va face pentru noi!

Abba, Tăticul nostru, este atât de puternic încât nu există nimic ce nu poate face și este atât de iubitor, încât nu există nimic ce nu va face pentru noi!

— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional

Citește mai mult

Destinat sa Domnesti Devotional

Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea