Mulțumirea poate învia morții
„… Isus Şi-a ridicat ochii şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat! Ştiam că întotdeauna Mă asculţi …"
Acesta este unul dintre cele mai mari miracole pe care le-a făcut Isus. Lazăr fusese mort de patru zile când l-a înviat Isus. Ești de acord, nu-i așa, că moartea este, într-adevăr, o problemă extremă? Să nu ai bani în bancă, să fii bolnav și să îți pierzi locul de muncă, oricât de rele ar fi acestea, nu sunt la fel de rele ca și moartea!
Ceea ce vreau să vezi este însă aceasta: dacă Isus, în cea mai extremă problemă, ne arată că soluția este, încă: „Tată, Îți mulțumesc”, cu cât mai mult ar trebui noi să Îi mulțumim lui Dumnezeu în mijlocul problemelor mai puțin grave cu care ne confruntăm. Dacă mulțumirea poate învia morții, atunci să mulțumim în ciuda circumstanțelor negative și vom avea victorie.
Din nefericire, noi avem tendința să facem contrariul – să murmurăm și să ne plângem. Murmurarea și plângerea însă doar amplifică problema. Mulțumirea, pe de altă parte, este limbajul credinței care Îi place lui Dumnezeu. Eu nu spun să mulțumim pentru problemele pe care le avem. Nu, noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că El este răspunsul nostru și pentru că ne-a binecuvântat deja cu orice fel de binecuvântare (Efeseni 1:3).
„Dar, pastore Prince, ceea ce am eu este atât de puțin.”
Prietene, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru puținul pe care îl ai și acesta se va înmulți. Isus I-a mulțumit Tatălui Său pentru cele cinci pâini de orz și cei doi pești mici, prânzul unui băiețel, iar acestea au fost înmulțite pentru a hrăni peste 5.000 de oameni, cu doisprezece coșuri pline cu resturi (Ioan 6:8-13)! Observă că, atunci când Duhul Sfânt a vorbit din nou despre acest caz, El a menționat în mod specific faptul că Domnul a adus mulțumiri – „locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul adusese mulţumiri” (Ioan 6:23). Duhul Sfânt părea mult mai mulțumit de actul de a aduce mulțumire decât de miracolul înmulțirii sau de cele doisprezece coșuri pline cu resturi.
Preaiubitule, cu cât Îi mulțumești mai mult lui Dumnezeu, cu atât mai multă plăcere Îi produci. Puținul pe care îl ai va fi înmulțit și orice este mort în viața ta va fi readus la viață!
Mulțumirea este limbajul credinței care Îi place lui Dumnezeu și care face ca minunile să se manifeste în viața ta.
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea