Înjugat cu Isus
„Veniți la Mine toți cei ce munciți și sunteți greu împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și umil în inimă; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Fiindcă jugul Meu este ușor și sarcina Mea este ușoară."
Jugurile erau făcute din lemn, având două secțiuni scobite în partea de jos. Un jug se sprijinea pe gâtul a doi boi, care erau legați la un plug sau la o căruță. Figurativ, un jug reprezenta servitutea sau supunerea. Isus ne îndemna să ne supunem Lui, pentru că adevărata odihnă vine din faptul că Îl slujim pe El, nu pe noi înșine. Un bou tânăr era antrenat adesea pentru arat sau pentru trasul căruței prin faptul că era înjugat cu un bou experimentat. Jugul îl împiedica pe boul cel tânăr să facă ce voia și în scurt timp acesta învăța să asculte de stăpânul său. Tot astfel, noi trebuie să ne asumăm angajamentul de a fi înjugați împreună cu Isus. „Nu ține de omul care umblă să își îndrepte pașii săi” (Ier. 10:23). Noi trebuie să purtăm „jugul în tinerețea” noastră (Plângeri 3:27) dacă vrem să devin creștini maturi, dar comparația se oprește aici. Spre deosebire de tratamentul uneori aspru aplicat boilor pentru a-i supune, Isus este „blând și umil în inimă” și ne câștigă prin dragoste. Isus trage mai mult decât sarcina care I s-ar cuveni; prin urmare, povara noastră este ușoară. Cel mai iubitor tată din lume nu se poate compara cu dragostea pe care Tatăl nostru Ceresc o are față de noi. Și totuși, de multe ori ne este mai ușor să credem în disponibilitatea unui tată, a unei mame sau a unui prieten de a ne ajuta decât să credem că Dumnezeu dorește să ne protejeze, să ne binecuvânteze și să ne poarte de grijă. Relativ puțini oameni se îndoiesc de fapt de capacitatea lui Dumnezeu, dar ei se îndoiesc de disponibilitatea Sa de a-Și folosi capacitatea spre binele lor. Îndoiala și necredința lor îi face să ducă lipsuri. În aceste versete, Isus te asigură că dragostea și disponibilitatea Sa de a demonstra această iubire sunt mult mai mari decât ai putea experimenta vreodată în orice relație omenească. Astăzi, El nu numai că dorește dragostea ta, dar dorește să Îl lași să te iubească.
— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus
In fiecare zi cu Isus
Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea