Harul lui Dumnezeu este nemeritat
„Voi, care vreţi să fiţi îndreptăţiţi prin Lege, v-aţi înstrăinat de Cristos, aţi căzut din har."
Deoarece harul lui Dumnezeu se bazează pe lucrarea lui Isus și nu pe a ta, singurul mod în care cazi din harul Său este să crezi că îl poți câștiga sau merita prin ascultarea și faptele tale bune.
De exemplu, cazi din har atunci când spui: „Dumnezeu trebuie să îmi răspundă la rugăciune pentru că m-am rugat suficient de mult.” De asemenea, cazi din har atunci când crezi că, deoarece slujești în biserică sau ai învins un obicei rău, Dumnezeu este mulțumit de tine și trebuie să te binecuvânteze.
Când crezi că vei primi binecuvântările lui Dumnezeu prin eforturile și ascultarea ta, devii ca fariseii. Aceștia au crezut că împlinirea legii îi îndreptățea și le asigura binecuvântarea lui Dumnezeu. Adevărul este însă că, atunci când crezi ca ei, „te-ai înstrăinat de Cristos, tu care vrei să fii îndreptățit prin lege, și ai căzut din har”. Aceasta înseamnă că ești despărțit de Cristos, Care este mântuirea ta, Răscumpărătorul, Vindecătorul și Cel Care îți poartă de grijă. Cristos nu mai are niciun efect asupra ta!
Prietene, cu siguranță că ai vrea ca Domnul Cristos să aibă efect asupra ta. Oamenii asupra cărora Cristos are efect, primesc de la El miracolul de care au nevoie. Când are efect asupra lor, El este Vindecătorul și ei sunt vindecați. El este înțelepciunea lor, iar ei sunt înțelepți în fața oamenilor. El este succesul lor bun, iar ei experimentează un succes bun în tot ceea ce fac.
Preaiubitule, pentru ca Cristos să aibă întotdeauna efect asupra ta și pentru ca să nu anulezi niciodată harul lui Dumnezeu acționând în viața ta, amintește-ți doar și crede că datorită lui Cristos și lucrării Sale terminate – sângele Său, rănile Sale, moartea Sa, ascultarea Sa – tu ești îndreptățit, vindecat și binecuvântat!
Singurul mod în care cazi din harul lui Dumnezeu este să crezi că îl poți câștiga sau merita prin ascultarea și faptele tale bune.
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea