Ești un fiu și un moștenitor al lui Dumnezeu
„Iar pentru că voi sunteţi fii, Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său în inimile noastre, Duh care strigă „Abba!”, adică „Tată!” Astfel, tu nu mai eşti sclav, ci fiu, iar dacă eşti fiu, Dumnezeu te-a făcut şi moştenitor."
Iar dacă ai fost tentat să întrebi: „Doamne, eu sunt copilul tău. De ce mi se întâmplă așa ceva?” – să știi că Isus știe exact cum te simți, deoarece în urmă cu 2.000 de ani, diavolul i-a jucat aceeași farsă – „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu …” (Matei 4:3). Vezi tu, intenția diavolului a fost să Îl facă pe Isus să se îndoiască de faptul că este Fiu, iar diavolul vrea să îți facă și ție același lucru astăzi.
El vrea să distrugă duhul de înfiere din tine și în trupul credincioșilor. El știe că, odată ce crezi cu adevărat că ești un copil de Dumnezeu, se întâmplă ceva – începi să trăiești viața ca un „moștenitor al lui Dumnezeu în Cristos”.
În calitate de fiu și moștenitor al lui Dumnezeu, tu moștenești toate binecuvântările lui Dumnezeu pentru care Isus a murit ca să ți le dea, inclusiv mântuire, vindecare, purtare de grijă, împlinire, favoare, intimitate cu Dumnezeu și răspunsuri la rugăciuni. Isus a înviat din morți pentru a se asigura că primești ceea ce a murit pentru a-ți da. El este viu astăzi pentru a implementa această moștenire bogată, cumpărată cu sânge, în viața ta!
Prietene, tu ești un moștenitor al lui Dumnezeu, prin Cristos. Aceasta înseamnă că ești moștenitor împreună cu Isus (Romani 8:17). Așadar, moștenirea Lui este și a ta!
Ce înseamnă provizie când ești un moștenitor al lui Dumnezeu? El deține toate viețuitoarele pădurii și vitele de pe o mie de dealuri (Psalmul 50:10). Toate diamantele și aurul vin de la El. Ce înseamnă vindecare când ești un moștenitor al lui Dumnezeu? El este Creatorul tău și însăși suflarea ta de viață.
Preaiubitule, bucură-te de toată moștenirea ta în Cristos, nu pentru că o meriți, ci pentru că a fost plătită cu sângele lui Isus!
În calitate de moștenitor împreună cu Isus, moștenirea Lui este și a ta!
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea