✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 24 Noiembrie

Coșurile, covețile și năvoadele tale sunt binecuvântate!

„Coşul şi covata ta vor fi binecuvântate!"
Deuteronom 28:5

Așadar, coșurile și covețile reprezentau în acele zile mijloacele prin care cineva își primea binecuvântările tangibile. Preaiubitule, Tatăl tău din ceruri nu dorește ca tu să te îngrijorezi cu privire la mijloacele prin care îți obții binecuvântările. Datorită jertfei lui Cristos, El îți spune: „Coşul şi covata ta vor fi binecuvântate”.

Aceasta înseamnă că, dacă ești șofer de taxi, taxiul tău nu se va defecta pe tura ta, deoarece Dumnezeu îți spune: „Taxiul tău va fi binecuvântat.” Dacă ești om de afaceri, capitalul pe care l-ai investit nu te va falimenta, deoarece Dumnezeu îți spune: „Capitalul tău investit va fi binecuvântat.” Dacă ești agent de vânzări, produsele tale vor fi privite în mod favorabil, deoarece Dumnezeu îți spune: „Produsele tale vor fi binecuvântate.”

Aceste binecuvântări sunt ale tale deoarece Isus a plătit pentru ele cu moartea Sa și ți le-a asigurat prin învierea Sa.

Odată, Isus i-a spus lui Petru să își arunce năvoadele în apă. Când a aruncat un năvod, Petru a scos atât de mulți pești încât năvodul începuse „să i se rupă”. Pentru a asigura ceea ce au prins, ceilalți ucenici și-au umplut bărcile cu pește, pentru ca năvodul să nu cedeze de tot (Luca 5:4-7).

După ce Isus a înviat din morți, a avut loc o întâmplare asemănătoare. Isus le-a cerut din nou ucenicilor să își arunce năvoadele și au prins o mulțime de pești. „Cu toate că erau atâţia, năvodul nu s-a rupt” (Ioan 21:11). Observă că, în primul caz, năvodul s-a rupt. În cel de-al doilea caz, nu s-a rupt! Ceva supranatural s-a întâmplat cu năvoadele lor după ce Isus a înviat din morți!

Preaiubitule, datorită morții și învierii lui Isus Cristos, nu numai că ești binecuvântat (Efeseni 1:3), dar năvoadele, coșurile și covețile tale – mijloacele prin care îți obții binecuvântările – sunt binecuvântate de asemenea!

Datorită morții și învierii lui Isus Cristos, tu, precum și mijloacele prin care îți obții binecuvântările, sunteți binecuvântați!

— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional

Citește mai mult

Destinat sa Domnesti Devotional

Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea