✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 2 Iunie

Vezi lucrarea realizată

„Când a primit vinul, Isus a zis: „S-a terminat!“. Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul."
Ioan 19:30

Dumnezeu vrea să știi că ceea ce vrei cu disperare să facă pentru tine a fost deja făcut! Lucrarea terminată la cruce a lui Isus a mulțumit într-atât inima Tatălui, încât de la tronul cerului a venit declarația: „S-a terminat!” (Apocalipsa 16:17), ca răspuns la strigătul lui Isus: „S-a terminat!” de pe pământ. Așadar, Dumnezeu vrea ca tu să ai această revelație, că orice ai nevoie să facă pentru tine a fost deja făcut, deoarece Isus a realizat totul pentru tine.

Dacă ai nevoie de vindecare, să știi că vindecarea ta a fost realizată. Dacă ai nevoie de restaurarea căsniciei tale, să știi că restaurarea ta a fost realizată. Nu vei muri din cauza lipsurilor – ai primit provizii abundente. Toate aceste lucruri au fost realizate nu de tine, ci doar de Cristos!

Prietene, dacă ești deranjat de o durere în trupul tău, Dumnezeu vrea să îți vezi vindecarea terminată sau realizată pentru tine prin moartea Fiului Său pe cruce. Dacă te confrunți cu o pierdere sau cu o datorie sau cu un anumit păcat cu care te lupți, crede că provizia, restaurarea și eliberarea ta a fost realizată pentru tine.

Nu te îngrijora cu privire la ceea ce vezi sau simți sau de prezența rapoartelor contradictorii. Acestea sunt simptome mincinoase și, deși pot părea foarte reale, ele sunt temporare și nu reprezintă adevărul. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul și va rămâne, pentru că este veșnic. Atunci când crezi că doar ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre situația ta este adevărul, toate simptomele mincinoase vor fi nevoite în cele din urmă să se alinieze Cuvântului Său.

Dumnezeu Fiul spune: „S-a terminat!”

Dumnezeu Tatăl spune: „S-a terminat!”

Tu ce spui?

Orice ai nevoie ca Dumnezeu să facă pentru tine, a fost deja făcut, deoarece Isus a realizat totul pentru tine la cruce.

— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional

Citește mai mult

Destinat sa Domnesti Devotional

Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea