✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 10 Mai

Odihnește-te și reînflăcărează-te

„Iar El le-a spus: „Veniți voi înșivă la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă un timp”. Fiindcă erau mulți venind și plecând și nu aveau timp nici să mănânce."
Marcu 6:31

Isus se retrăgea adesea, pentru a petrece timp cu Tatăl. Aici, vedem cum Isus îi cheamă pe ucenicii Săi la o parte pentru odihnă și relaxare. Mulți creștini zeloși și-au neglijat nevoile trupului și și-au scurtat în mod semnificativ slujirea din cauza unor boli grave sau a morții. Totodată, mulți nu și-au luat timp să stea liniștiți și să Îl cunoască pe Dumnezeu (Ps. 46:10). Și acest lucru va reduce eficacitatea slujirii tale. Una dintre armele mortale ale Satanei împotriva celor implicați în slujire este faptul că sunt tot timpul ocupați. Noi trebuie să echilibrăm timpul petrecut în slujirea altora cu timpul în care suntem slujiți de Tatăl nostru. Dacă diavolul nu te poate împiedica să fii înflăcărat pentru Dumnezeu, va încerca să te epuizeze complet.

Isus și ucenicii Său s-au retras în acel loc pentru a se îndepărta de mulțime și a se odihni. Odihna nu era opțională, ci mai degrabă o necesitate. Isus și ucenicii Săi își luat o vacanță mult așteptată. Însă, mulțimea i-a urmat și vacanța lor s-a terminat chiar înainte să înceapă. Cu siguranță că și ei au fost la fel de dezamăgiți cum ar fi fost și noi, dar în loc să se înfurie sau se umple de amărăciune, Isus a fost mișcat de compasiune și le-a slujit.

Mai târziu în seara aceea, Isus S-a urcat singur pe munte și S-a rugat până în a patra strajă (între orele 3:00 a.m. și 6:00 a.m.). Domnul ne îndeamnă să avem grijă de trupul nostru, așa cum se poate vedea din faptul că i-a luat deoparte pentru odihnă pe ucenicii Săi, dar vedem, totodată, că El a acordat prioritate duhului Său, petrecând o noapte întreagă în rugăciune și primind odihna spirituală de care avea nevoie.

Astăzi, urmează exemplul lui Isus. Odihnește-te fizic și respectă nevoile trupului tău, dar fă ca timpul petrecut singur cu Tatăl să fie prima ta prioritate.

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea