✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 9 Mai

Banii sunt nivelul începător al credincioșiei

„Cel ce este credincios în puțin, este credincios și în mult; și cel ce este nedrept în puțin, este nedrept și în mult."
Luca 16:10

Aceasta a fost o afirmație uimitoare din partea lui Isus și are multe aplicații. În context, însă, Isus vorbea despre bani. Toată pilda despre ispravnicul nedrept vorbește despre lipsa lui de credincioșie în gestionarea banilor. Isus repetă acest adevăr în versetul imediat următor și înlocuiește cuvintele în puțin cu nedreapta mamonă. Cuvântul lui Dumnezeu nu lasă nicio urmă de îndoială cu privire la faptul că banii sunt cel mai mic nivel al administrării.

Acest lucru aduce în discuție câteva întrebări serioase. Dacă banii sunt cel mai mic nivel și nu putem să avem încredere în Dumnezeu cu finanțele noastre, cum am putea să avem încredere în El în privința lucrurilor mai mari, cum ar fi destinul nostru veșnic? Cum poate cineva să spună: „O, da, eu știu că voi merge în cer, dar nu pot avea încredere în Dumnezeu suficient pentru a-mi da zeciuiala la biserică?” Dacă nu avem suficientă credință în Dumnezeu încât să dăruim, cum ar putea acea credință să ne ducă în cer?

Isus a folosit același raționament pentru a-i sluji tânărului bogat (Marcu 10). Omul acesta avea o manifestare exterioară de devotament și pretindea că a făcut totul corect. Dar Isus i-a văzut inima și i-a spus să vândă tot ce are și să dea săracilor. Isus Și-a dat seama după răspunsul lui cât de dedicat lui Dumnezeu era acest om.

Știai că modul în care îți folosești banii spune multe despre credința ta în Dumnezeu? Nimeni nu poate profesa o credință adevărată în Dumnezeu dacă nu Îi este credincios Lui și cu banii săi. Banii sunt nivelul începător al credincioșiei. Administrarea finanțelor este cea mai neînsemnată expresie a credincioșiei față de Dumnezeu. Este ca treapta de jos a unei scări. Nu poți urca mai sus dacă nu faci primul pas. Astăzi, fii credincios în dăruirea ta, iar mâine, Dumnezeu te va înălța pe scară, spre lucruri mai mari.

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea