✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 6 Iunie

Vezi cum dușmanii tăi fug datorită lui Isus

„Domnul îţi va da biruinţă asupra duşmanilor care se vor ridica împotriva ta. Pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta."
Deuteronom 28:7

Gândește-te la demoniacul din ținutul gadarenilor, din Luca 8:26-39. Demonii din acel om L-au implorat pe Isus să nu îi chinuiască sau să îi trimită în abis, ci să le permită să intre într-o turmă de porci din apropiere.

Vezi tu, nici diavolul și nici demonii lui nu pot sta înaintea lui Isus. Poate că sunt capabili să îi tortureze pe oameni pentru o vreme, dar când intră Isus în scenă, ei știu că acela este sfârșitul șederii lor. Vor trebui să fugă! A fost nevoie doar de un singur cuvânt din partea lui Isus și întreaga legiune a demonilor a trebuit să iasă din om și să fugă în porci.

Ca și copil al lui Dumnezeu, tu emani un parfum spiritual pe care duhurile rele îl pot detecta și care le face să tremure. Este viața lui Isus din tine. Iar Cel Care este în tine este mai mare decât cel care este în lume (1 Ioan 4:4). De aceea, niciun blestem, vrajă, acuzație, scandal sau nenorocire plănuite împotriva ta nu pot reuși. Dușmanii tăi pot veni împotriva ta pe un drum, dar Domnul îi va încurca și îi va face să fugă dinaintea ta pe șapte drumuri!

Isus a plătit cu viața Lui pentru a-ți da această victorie asupra dușmanilor tăi. După arestarea Sa în grădina Ghetsimani, evreii și neamurile au fost uniți pentru prima dată cu un singur obiectiv comun: torturarea lui Isus și uciderea Lui. Împăratul Irod al evreilor și Pilat Pontius al romanilor erau dușmani de multă vreme însă, datorită lui Isus, ei au devenit prieteni (Luca 23:12).

Prietene, dușmanii lui Isus s-au unit și au fost „victorioși” împotriva Lui. Pentru că El însă a triumfat asupra lor prin cruce și a înviat din nou, astăzi, dușmanii tăi se vor împrăștia și tu vei fi victorios împotriva lor!

Poate că dușmanii tăi vor veni împotriva ta pe un drum, dar Domnul îi va încurca și îi va face să fugă dinaintea ta pe șapte drumuri!

— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional

Citește mai mult

Destinat sa Domnesti Devotional

Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea