✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 25 Februarie

Solnițe

„Voi sunteți sarea pământului; dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce va fi sărată? Nu mai este bună la nimic decât să fie aruncată afară și călcată sub picioarele oamenilor."
Matei 5:13

Ce va fi aruncat afară și călcată sub picioarele oamenilor? Este vorba despre sare sau este posibil ca Isus să vorbească despre lume? Dacă noi, în calitate de credincioși, ne pierdem influența noastră de conservare, dacă nu reușim să trăim în puterea răscumpărării noastre în Isus, atunci El nu are cum să ajungă la cei pierduți. Cei pierduți vor fi dominați de oameni care nu Îl cunosc nici pe El, nici mântuirea Sa.

Dumnezeu lucrează prin poporul Său. Alt mod de a spune aceasta este că Isus lucrează prin trupul Său. Deși nu puterea noastră mântuiește, vindecă și eliberează oamenii, ci puterea Sa în noi. El nu poate face nimic fără noi. Suntem într-un parteneriat.

Mulți credincioși petrec o viață întreagă rugându-se ca Dumnezeu să acționeze, fără să înțeleagă că El Se va manifesta prin ei. Nu Dumnezeu este Cel Care nu intervine, ci poporul Său nu cooperează și nu Îl lasă să Se manifeste prin ei.

Astăzi, Isus trăiește în tine și El vrea să facă lucruri uimitoare prin tine. Aceasta înseamnă că tu porți miracolele altora. Nu împiedica și nu opri miracolele – mari sau mici – pe care Isus vrea să le facă în și prin tine. Tu ești sarea Sa. Tu păstrezi și dai aromă acestei lumi aflată în putrefacție. Așadar, ieși din solniță și lasă ca viața și dragostea Sa să curgă spre cineva care are nevoie de El.

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea