✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 3 Aprilie

Relație, nu religie

„De aceea, după ce Isus a luat oțetul, a spus: „S-a sfârșit”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul."
Ioan 19:30

Atunci când Isus a spus: „S-a sfârșit”, nu se referea la întregul plan al mântuirii. El încă mai trebuia să coboare în părțile de jos ale pământului și să îi conducă pe captivi afară (Ef. 4:8-9), să învie din morți și să Se înalțe la Tatăl (Evrei 7:25). Pavel a spus foarte clar în 1 Corinteni 15:14 și 17 că, dacă Isus nu a înviat din morți, credința noastră este zadarnică și suntem încă sortiți iadului veșnic, în păcatele noastre.

De ce este învierea atât de importantă? Noi suntem mântuiți crezând că Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morți (Rom. 10:9), pentru că învierea a dovedit că datoria pentru păcatul nostru a fost plătită. Din punct de vedere legal, Dumnezeu nu L-ar fi putut învia pe Isus dacă El ar fi murit în vreun păcat personal. Prin învierea lui Isus s-a dovedit că El a fost calificat să ia asupra Sa toate păcatele noastre și să satisfacă cerințele Legii împotriva noastră. Legea este ceea ce El a sfârșit pe cruce.Legea nu putea decât să ne arate păcatul și să ne condamne, așa că Isus a împlinit Legea și a luat asupra Sa toate nelegiuirile noastre împotriva ei (Ef. 2:15). El a împlinit Legea pentru noi, a satisfăcut dreptatea divină plătind prețul pentru păcatele noastre împotriva Legii lui Dumnezeu, a obținut iertarea lui Dumnezeu pentru noi și ne-a dat ocazia să trăim prin harul lui Dumnezeu. În loc să încercăm să respectăm ordonanțele religioase pentru a fi pe placul lui Dumnezeu și să aducem jertfele specifice când nu putem face aceasta, noi avem acum o relație vie și intimă cu Tatăl și umblăm în conformitate cu Duhul Său.

Învierea lui Isus face creștinismul diferit de toate religiile, pentru că ai de-a face cu o persoană reală, vie, nu cu legi și reguli. Îți trăiești credința în comuniune cu Isus, Care este viu și comunică liber cu tine. Astăzi, vorbește cu El pe măsură ce îți vezi de treburile zilnice.

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea