Puterea trupului şi a sângelui
„Căci ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, vestiţi moartea Domnului, până va veni El."
Câteva zile mai târziu, când am ajuns la spital împreună cu câțiva lideri din biserică, mi s-a spus că starea ei se înrăutățise. Era în Unitatea de Terapie Intensivă (UTI). Liderii și cu mine am decis să ne împărtășim cu Sfânta Cină în UTI, declarând că Isus a purtat deja toate bolile ei, inclusiv TVP și că sângele Lui a răscumpărat-o deja din toate blestemele, inclusiv din boli și din moarte.
A doua zi, ea și-a recăpătat cunoștința! Recuperarea ei a fost atât de supranaturală încât, după o săptămână de ținere sub observații, a fost externată și la puțin timp, călătorea prin Israel cu următorul grup turistic care a sosit acolo.
Într-un alt caz, mama în vârstă a unui membru din biserică a suferit o serie de operații, iar starea ei s-a deteriorat până în punctul în care medicul a spus familiei să se pregătească pentru ce putea fi mai rău. Familia a luat Sfânta Cină în UTI. Ei au pus chiar o bucată mică de pâine în gura mamei lor și au turnat puțin suc de struguri. În cea de-a treia zi, s-a întâmplat ceva miraculos – mama lor și-a recăpătat cunoștința, s-a făcut bine și a fost externată nu după mult timp!
Vezi tu, de fiecare dată când mănânci pâinea și bei vinul, tu vestești moartea Domnului pentru tine. Deosebești faptul că trupul Domnului a fost frânt pentru ca al tău să fie întregit. Deosebești faptul că trupul Său sănătos a purtat bolile și durerile tale, pentru ca trupul tău să fie sănătos. Așadar, atunci când mănânci pâinea, spui că prin rănile Lui tu ești vindecat. Iar atunci când bei vinul, bei viața lui Isus, care este în sângele Său.
Preaiubitule, viața lui Isus este lipsită de durere, lipsită de boli și lipsită de sărăcie. Ea atrage favoarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Iar pentru că tu ai această viață în tine, ea face ca să ți se întâmple lucruri bune.
De fiecare dată când mănânci pâinea și bei vinul, tu vestești moartea Domnului pentru tine!
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea