✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 30 Mai

Petiție, nu repetiție

„Și privind în sus, a zis: „Văd oameni precum pomii, umblând”. După aceea Și-a pus din nou mâinile pe ochii lui și l-a făcut să privească în sus; și a fost refăcut și vedea clar pe fiecare om."
Marcu 8:24-25

Era neobișnuit ca Isus să întrebe despre rezultatele slujirii Sale, așa cum a făcut în versetul 23. Era și mai neobișnuit faptul că Isus Și-a pus a doua oară mâinile pe acest om. Acesta este singurul exemplu din Noul Testament în care Isus a trebuit să slujească de mai multe ori pentru a manifesta o vindecare deplină.

Mulți oameni cer lucruri de la Dumnezeu și apoi se uită la circumstanțele lor pentru a vedea dacă Dumnezeu le-a răspuns la rugăciuni. Aceasta înseamnă să umble prin vedere, nu prin credință. Dacă nu pot vedea răspunsul lui Dumnezeu pe tărâmul natural, se roagă din nou. Isus nu ne-a învățat să ne rugăm și să primim în felul acesta. Putem fi siguri că Isus nu Și-a pus mâinile a doua oară peste acest om pentru că a crezut că Tatăl Său nu L-a auzit prima dată. Din moment ce omul și-a primit parțial vederea, este evident că puterea de vindecare a lui Dumnezeu lucra în el. Isus nu S-a rugat din nou Tatălui pentru vindecare.

În duhul Său, Isus știa că necredința împiedica o manifestare deplină a puterii lui Dumnezeu în bărbatul acesta și pur și simplu i-a mai dat o doză din ungerea lui Dumnezeu. Satan poate îngreuna procesul, dar nu poate birui pe cineva care continuă să i se împotrivească.

Astăzi, crede că primești atunci când te rogi și apoi continuă să aplici puterea lui Dumnezeu indiferent de ce îți spun simțurile fizice. Perseverează cu atâta hotărâre încât să poți confrunta orice stă împotriva lucrului pe care l-ai cerut, învingându-l. Perseverența în rugăciune este cheia pentru a-l învinge pe Satan, nu pentru a-L convinge pe Dumnezeu. Dumnezeu a fost convins în momentul în care te-ai rugat conform voii și Cuvântului Său, prin credință!

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea