Paradis

Paradisul mai era numit și „sânul lui Avraam”, așa cum a menționat El în povestea cu bogatul și Lazăr (Luca 16:22). După moartea Sa, Isus a coborât în părțile de jos ale pământului (Ef. 4:9), iar Ioan 20:17 ne arată că a trecut ceva timp după învierea Sa înainte ca Isus să Se înalțe la Tatăl Său. Prin urmare, paradisul era „sânul lui Avraam”, situat în șeol, în părțile de jos ale pământului.

Expresia „a dus în captivitate captivitatea” din Efeseni 4:8 se referă la faptul că Isus i-a eliberat pe sfinții Vechiului Testament dintr-o parte a iadului numită șeol în ebraică. Acest cuvânt ebraic este tradus prin iad în Psalmul 16:10, care profețește cuvintele lui Isus: „Pentru că nu vei lăsa sufletul Meu în iad, nici nu Îl vei da pe Sfântul Tău să vadă putrezirea” (Faptele 2:27-30).

Și morții necredincioși mergeau în șeol, sau iad, dar Isus a spus în Luca 16:19-31 că exista o mare prăpastie între cei drepți și cei nelegiuiți. Cei aflați în chinul iadului invidiau pe cei care se bucurau de binecuvântările Domnului în sânul lui Avraam sau în paradis.

Deși acești sfinți ai Vechiului Testament erau binecuvântați, ei nu puteau intra în prezența Domnului, deoarece ispășirea făcută de Isus nu fusese finalizată. În sensul acesta, ei erau captivi. Atunci când Isus a murit, El a coborât în șeol și i-a luat captivi pe acei captivi. El i-a dus în ceruri, în însăși prezența lui Dumnezeu, și a eliberat paradisul. După aceea, tot ce a rămas a fost chinul iadului.

În timp ce erau răstigniți, hoțul de lângă Isus L-a rugat pe Isus să își amintească de el, iar Isus l-a asigurat că se vor întâlni în scurt timp în paradis. Astăzi, fie că ești răpit pentru a-L întâlni pe Isus în văzduh, fie că treci din această viață din cauza bătrâneții, nu te așteaptă altceva decât cerul.