O credință corectă produce o trăire corectă
„Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din posesiunile mele le dau celor săraci, iar dacă am înşelat pe cineva cu ceva îi dau înapoi de patru ori mai mult!”"
Într-o zi, l-a vizitat Isus. Biblia nu menționează faptul că Isus l-ar fi mustrat pentru stilul său necinstit de viață, în niciun moment cât au fost împreună. În schimb, Isus i-a arătat har și l-a onorat, prin faptul că a petrecut timp cu el. Nu după mult timp, Zacheu s-a ridicat și I-a spus lui Isus că va da înapoi de patru ori mai mult celor de la care a luat în mod ilegal și că va da jumătate din bunurile sale săracilor.
Un moment cu Isus i-a schimbat complet inima lui Zacheu. Un moment cu harul întruchipat – fără acuzații, condamnare sau judecată – a cauzat o astfel de transformare interioară încât, în scurtă vreme, Zacheu făcea și în exterior ceea ce era corect, într-o măsură în care niciun om nu s-ar fi așteptat de la el!
Mulți oameni vor să trăiască corect. Preocuparea lor pentru o viață corectă îi face să se concentreze la ei înșiși și la lucrurile cu care se luptă. O credință corectă, însă, este ceea ce va produce o trăire corectă. Dacă încerci să te eliberezi dintr-o dependență care te-a încătușat timp de mulți ani, crede că Isus te iubește atât de mult încât, la cruce, El a plătit prețul pentru ca tu să fii complet liber de orice dependență. Crede că prin rănile Lui ești vindecat și eliberat.
Un membru din biserică avea o dependență de fumat. De fiecare dată când aprindea o țigară, însă, el credea că Dumnezeu nu îl judeca, nici nu îl condamna și că el era în continuare neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos. Într-o zi, s-a trezit conștientizat de Duhul că acea zi va marca începutul unei vieți fără fumat. Așteptându-se să fie asaltat de obișnuita poftă de a fuma, el s-a rugat această rugăciune pe parcursul zilei: „Îți mulțumesc, Isuse, că prin rănile Tale eu sunt vindecat.” Înainte să își dea seama, ziua a trecut fără ca el să aprindă vreo țigară sau să sufere din cauza abstinenței! De atunci, el este complet liber de această dependență!
Astăzi, dacă dorești să experimentezi o trăire corectă, află ce a făcut Cristos pentru tine și ceea ce ai în El – și crede!
Crede ceea ce a făcut Cristos pentru tine și ceea ce ai în El.
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea