✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 5 Aprilie

Negarea învierii

„Și pe când se duceau ele, iată, unii din gardă au venit în cetate și au arătat marilor preoți toate cele făcute."
Matei 28:11

În eforturile evreilor de a preveni orice evenimente care i-ar fi determinat pe oameni să creadă că Isus a înviat, ei au oferit o dovadă grozavă în acest sens. Au pecetluit mormântul după ce Isus a fost îngropat, iar Pilat a fost de acord să își trimită gărzile să păzească mormântul pentru ca ucenicii să nu poată fura trupul lui Isus și să pretindă că a înviat din morți (Mat. 27:64-66). Până la urmă, ceea ce au făcut ei a eliminat orice îndoială că Isus a înviat în mod supranatural. Pentru ca ucenicii să fure trupul, ar fi trebuit să ucidă paznicii romani care erau la datorie, să rupă sigiliul și să dea la o parte piatra. Dimineața ar fi fost paznici morți care le-ar fi dovedit înșelăciunea. În schimb, gardienii au fost complet zdruncinați de lucrurile la care asistaseră. Ei au fost „ca morți” atunci când îngerul a apărut, a rostogolit piatra și a anunțat că Isus a înviat (v. 2-6). Ei au fugit apoi să le spună marilor preoți ce s-a întâmplat. Acesta a fost momentul când evreii au mituit garda romană pentru a spune că urmașii lui Isus I-au furat trupul.

Oricine cunoștea codul de onoare al unui soldat roman ar fi avut mari suspiciuni cu privire la povestea lor. Ei trebuiau să își dea viața pentru a îndeplini voia comandantului lor, iar Pilat le poruncise să nu îi lase pe ucenici să fure trupul lui Isus. Dacă povestea lor ar fi fost adevărată, ar fi trebuit să fie morți!

Astfel, dușmanii lui Isus au devenit un martor istoric al faptului că Isus a înviat literalmente din morți. Chiar aceia despre care evreii erau siguri că vor garanta că nu vor exista zvonuri despre învierea lui Isus au devenit primii martori și vestitori ai învierii. Acesta este doar un alt exemplu din multele în care Dumnezeu a luat planurile lui Satan și le-a folosit în planul Său. Astăzi, El poate face același lucru și pentru tine.

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea