Locul potrivit, timpul potrivit
„… alergarea nu este pentru cei iuți, nici bătălia pentru cei puternici, nici chiar pâinea pentru cei înțelepți, nici bogățiile pentru cei ai priceperii, nici favoarea pentru cei iscusiți; ci timpul și șansa îi ajung pe toți."
El a făcut acest lucru pentru Rut. Ea s-a încrezut în Dumnezeu pentru favoare atunci când a mers să caute un ogor de unde să culeagă spice (Rut 2:2). Apoi, Biblia ne spune că „s-a nimerit ca ogorul acela să fie tocmai al lui Boaz, din clanul lui Elimelek” (Rut 2:3). Dintre toate ogoarele din Betleem, s-a nimerit ca ea să ajungă pe ogorul lui Boaz, iar el era o rudă apropiată a lui Elimelek, socrul ei. Aceasta însemna că Boaz era un potențial răscumpărător dintre rude, cineva care o putea răscumpăra din starea ei de văduvă tânără, fără copii, care se afla într-o țară străină.
S-a întâmplat ca Boaz să fie și „un om foarte bogat” (Rut 2:1 vdc), care s-a dovedit a fi dispus să o răscumpere pe Rut (Rut 4:9-10). Toate aceste întâmplări bune pot însemna doar că Dumnezeu a pus-o pe Rut în locul potrivit, la momentul potrivit.
Eu cred că exact în ziua în care Rut i-a spus soacrei ei că Dumnezeul lui Israel va fi Dumnezeul ei (Rut 1:16), El a luat la cunoștință acest lucru și a făcut ca totul să se întâmple pentru binele ei.
Astăzi, Dumnezeu vrea ca și tu să știi că, deoarece ai zis „Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu”, El va fi Dumnezeul întâmplărilor divine pentru tine. El te va așeza în locul potrivit, la momentul potrivit, unde îi vei întâlni pe oamenii potriviți, vei face lucrurile potrivite și chiar vei scăpa de pericol.
S-ar putea ca tu să nu știi unde sunt toate marile oportunități, dar Dumnezeu știe. El este Cel Care a pus în tine abilitățile, talentele și darurile pe care le ai și El știe unde trebuie să fii, când ar trebui să fii acolo și ce ar trebui să faci pentru a fi cu adevărat împlinit!
Dumnezeu, Care ține timpul și șansa în mâinile Sale, este singurul Care te poate pune în locul potrivit, la timpul potrivit.
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea