✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 23 Iunie

Isus merge înaintea ta

„După ce le-a scos afară pe toate care sunt ale lui, merge înaintea lor, iar oile îl urmează …"
Ioan 10:4

Isus este păstorul nostru, iar noi suntem oile Lui. El nu ne mână, ci ne conduce. Oamenii legaliști îi mână pe alții. Isus conduce. El merge înaintea noastră. El nu este ca un sergent care spune: „Bărbați, traversați acest râu. Eu vă voi acoperi din spate”, deoarece suspectează că râul este infestat cu crocodili. Isus nu este un astfel de lider. El merge în fața noastră.

În Vechiul Testament, Isus i-a condus pe copiii lui Israel afară din robia Egiptului. Știi cum apărea Isus pe atunci? El apărea într-un stâlp de nor ziua și un stâlp de foc noaptea. Unde era acel stâlp? Era în fața lor. De fapt, stâlpul de nor îi umbrea de soarele fierbinte al deșertului, astfel încât stăteau la răcoare în timpul zilei. Noaptea, când se făcea foarte rece în deșert, Isus, stâlpul de foc, le dădea lumină și căldură. Fie ca stâlp de nor sau de foc, El mergea în fața lor.

Atât timp cât Îl urmau, israeliții nu trebuiau să se îngrijoreze de nimic. Isus avea grijă de toate nevoile lor. El le-a dat apă când le era sete și pâine și carne când le era foame. Hainele lor nu s-au învechit și picioarele nu li s-au umflat. Au fost ținuți sănătoși de-a lungul celor patruzeci de ani ai rătăcirii lor în pustie.

Prietene, Isus, Păstorul tău, vrea să Îl urmezi pe El. Atât timp cât Îi dai voie să te conducă, toate nevoile tale vor fi împlinite. El este provizia ta, vindecător, sfătuitor, înțelepciune, neprihănirea, sfințire … El este tot ceea ce ai nevoie să fie!

Toate nevoile tale vor fi împlinite când Îl urmezi pe Isus, Păstorul tău.

— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional

Citește mai mult

Destinat sa Domnesti Devotional

Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea