✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 17 Iunie

Harul și pacea să îți fie înmulțite

„Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui Ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui."
2 Petru 1:2-3

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că, atunci când primești revelație în cunoașterea lui Isus, aceasta va face ca harul și pacea să se înmulțească în viața ta. Te va face să primești toate lucrurile necesare pentru viață și evlavie.

Ce este harul? Este favoarea nemeritată și necâștigată a lui Dumnezeu arătată nouă. Nu putem face nimic pentru a câștiga harul lui Dumnezeu. Însă cu cât învățăm mai mult despre frumusețea și dragostea Domnului nostru Isus, cu atât mai mult vedem lucrarea Lui perfectă de pe cruce și cu atât mai mult ne poziționăm pentru a primi o înmulțire a harului lui Dumnezeu în viețile noastre.

Versetul spune că și pacea ne va fi înmulțită prin cunoașterea lui Isus, Domnul nostru. Pacea lui Dumnezeu ne eliberează inimile de frică, stres, îngrijorări, anxietăți și neliniști. Nu ai vrea ca pacea lui Dumnezeu să guverneze întotdeauna în inima ta?

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare nu doar pentru evlavie, ci și pentru viață. Nu ai spune că sănătatea, banii, un loc de muncă bun și o casă frumoasă pentru familia ta sunt necesare pentru viață? Ei bine, toate aceste lucruri și tot ceea ce Dumnezeu ți-a dat deja, îți sunt eliberate prin cunoașterea lui Isus, Domnul nostru.

Așadar, să Îi cerem în fiecare zi lui Dumnezeu: „Tată, dă-mi înțelepciune și revelație în cunoașterea lui Isus.” Căci a-L cunoaște pe Isus înseamnă ca harul și pacea să ne fie înmulțite. A-L cunoaște pe Isus înseamnă a primi toate lucrurile necesare pentru viață și evlavie!

Cu cât Îl vedem mai mult pe Isus și lucrarea Lui perfectă de pe cruce, cu atât mai mult ne poziționăm pentru a primi o înmulțire a harului lui Dumnezeu în viețile noastre.

— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional

Citește mai mult

Destinat sa Domnesti Devotional

Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea