Ești, deja. Ai, deja.
„De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da."
Tu ești în Cristos din momentul în care L-ai primit ca Mântuitor. Așadar, atunci când te rogi, tu îți eliberezi, de fapt, credința, pentru a lua ceea ce ai deja în Cristos. Pe măsură ce continui să declari că ai acele lucruri (Marcu 11:23), vei vedea manifestarea lor în domeniul fizic.
Într-o tabără cu biserica, o membră ne-a spus despre durerea de spate pe care o avea de cincisprezece ani, ca urmare a unei căderi de pe acoperiș. Avea nevoie de o operație care să ajute la oprirea durerii care iradia din coloana vertebrală. Totodată, luase medicamente anti-stres timp de cinci ani.
După ce a început să vină la biserică, și-a dat seama că a primit deja vindecare prin lucrarea terminată a lui Cristos. Refuzând operația și chiar și tratamentul, ea mustra durerea care se tot întorcea, spunând: „Cred că sunt vindecată în Isus. Nu mă zbat să fiu vindecată sau nu voi fi vindecată. Sunt deja vindecată. Am o coloană vertebrală nouă, pentru că sunt în Cristos. Așa cum este Cristos, așa sunt și eu în această lume.” Nu după mult timp, această soră a văzut manifestarea vindecării ei.
Uneori, simptomele unei boli sau ale lipsei pot reveni, făcându-te să crezi că încă nu ți-ai primit binecuvântarea. Acela este momentul în care să îți eliberezi credința și să declari că o ai deja. Nu mărturisești pentru a o primi, ci mărturisești pentru că o ai deja, în Cristos!
Prietene, Biblia ne spune că în noi locuiește Cristos (Coloseni 1:27). Aceasta înseamnă că vindecarea ta, bunăstarea ta și a familiei și tot ceea ce dorește inima ta, sunt în tine chiar acum. Așadar, declară: „Eu am tot ceea ce îmi trebuie în Cristos, chiar acum!”
Deoarece Cristos este în tine, vindecarea, prosperitatea, sănătatea și bunăstarea ta și a familiei sunt în tine chiar acum.
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea