✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 19 Aprilie

Este rândul tău

„Și El era la pupa corabiei, adormit pe o pernă; și ei L-au trezit și I-au spus: „Învățătorule, nu Îți pasă că pierim?”"
Marcu 4:38

Aceasta nu a fost doar o întrebare din partea ucenicilor. A fost o critică și o plângere. Acești ucenici se luptau pentru viața lor și Isus nu făcea nimic. Nu era ca și cum El nu știa ce se întâmplă. Era vorba despre o barcă mică, deschisă, plină cu apă (v. 37). Isus trebuie să fi fost conștient de situație. Totuși, El nu făcea nimic. Ei voiau ca El să facă ceva – să scoată apă, să vâslească, ceva! Și noi credem, uneori, că Domnul nu Își face partea Lui. Ne zbatem să supraviețuim, dar pare că rugăciunile noastre rămân fără răspuns. „Unde este Isus. Credeam că El nu mă va lăsa și nu mă va părăsi niciodată. Oare nu Îi pasă?” Răspunsul este întotdeauna da.

Isus Și-a făcut deja partea pentru noi și le-a dat ucenicilor tot ce aveau nevoie pentru a învinge în situația lor. El tocmai le spusese zece pilde despre faptul cum funcționează Cuvântul atunci când credem. Apoi le-a spus: „Să trecem de cealaltă parte” (v. 35). Furtuna aceasta a fost ca un examen rapid despre ceea ce tocmai îi învățase. El a spus că vor de cealaltă parte, nu sub. Aveau ei să creadă Cuvântul Său sau se vor lăsa copleșiți de circumstanțe? Isus Și-a făcut partea atunci când le-a dat Cuvântul care avea să îi ducă pe cealaltă parte. Partea lor era să creadă acel Cuvânt și, prin credință, să poruncească furtunii să se oprească sau să mențină barca pe linia de plutire. În schimb, ei au intrat în panică și L-au învinuit pe Isus. Astăzi, Isus Și-a făcut deja partea pentru tine. El a plătit prețul pentru păcatul tău, te-a iertat și ți-a dat Duhul Său și Cuvântul Său în care să umbli. Acum tu trebuie să crezi și să pui Cuvântul să lucreze în viața ta. Este rândul nostru să credem promisiunile lui Dumnezeu și să cucerim situațiile noastre imposibile.

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea