✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 21 Ianuarie

Dumnezeu nu este la vânătoare de păcate

„Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a primi mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos."
1 Tesaloniceni 5:9

Acest lucru este evident pentru că, dacă Dumnezeu ar fi fost la vânătoare de păcate, El nu ar fi permis nimănui să Îl oprească. Însă noi știm că El i-a spus lui Avraam ce urma să facă și chiar i-a permis acestuia să se roage de El.

Avraam L-a întrebat pe Dumnezeu dacă va distruge Sodoma în cazul în care ar găsi cincizeci de oameni neprihăniți acolo. Răspunsul lui Dumnezeu a fost: „Dacă voi găsi în cetatea Sodoma cincizeci de oameni drepţi, voi cruţa tot acel loc de dragul lor” (Geneza 18:26). Atunci, Avraam L-a întrebat pe Dumnezeu dacă va distruge cetatea în cazul în care ar fi fost doar 45… 40… 30… sau 10 oameni neprihăniți în ea. De fiecare dată, răspunsul lui Dumnezeu a fost că va cruța acel loc din pricina celor neprihăniți.

Avraam s-a oprit la 10. Dacă ar fi ajuns până la un singur om neprihănit, eu cred că răspunsul lui Dumnezeu ar fi fost același, deoarece El era la vânătoare de neprihănire.

Dacă Dumnezeu nu era pornit să nimicească atunci, cu cât mai mult nu este pornit să nimicească astăzi, când a judecat deja păcatele noastre în trupul Fiului Său? La cruce, Isus a epuizat toate judecățile de foc ale lui Dumnezeu, până când nu a mai rămas niciun foc al mâniei lui Dumnezeu pentru noi!

Astăzi, Dumnezeu nu ne judecă pentru păcatele noastre, deoarece a găsit neprihănirea Acelui Singur Om – Isus Cristos. Așadar, nu lăsa pe nimeni să îți spună că Dumnezeu te judecă pentru păcatele tale și te pedepsește cu cancer, accidente auto, eșecuri în afaceri sau zdrobire. Dumnezeu ar fi nedrept dacă ar pedepsi același păcat de două ori – în trupul lui Isus și apoi în al tău.

Preaiubitule, astăzi Dumnezeu nu este pornit să te judece, ci să te binecuvânteze, nu pentru că meriți aceasta, ci pentru că Isus a fost judecat și pedepsit în locul tău!

Dumnezeu ar fi nedrept dacă ar pedepsi același păcat de două ori – în trupul lui Isus și apoi în al tău.

— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional

Citește mai mult

Destinat sa Domnesti Devotional

Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea