Despre smerenie

Isus „în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuși fără păcat” (Evrei 4:15). Trebuie să fi existat și ispita de a Se supune mulțimii și de a Se înălța pe Sine, dar El nu a reacționat la aceasta. El a venit să facă voia Tatălui, nu voia Sa (Ioan 6:38), așa că S-a retras imediat din mijlocul tuturor și a petrecut toată noaptea în rugăciune cu Tatăl Său. Rugăciunea prelungită este un antidot pentru ispita mândriei și produce în viața ta o smerenie plăcută lui Dumnezeu.

În Galateni 2:20, Pavel a învățat despre moartea față de sine și este foarte important să observăm cum are loc această moarte. Pavel a spus că el era mort prin ceea ce a făcut Isus. El a experimentat această moarte prin simplul fapt că a considerat ca fiind adevărat tot ceea ce s-a întâmplat deja Cristos (Rom. 6:11). Unii credincioși de astăzi au dus la extreme doctrina morții față de sine și, în loc să fie eliberați de sine, sunt complet centrați pe sine. Ei se gândesc constant la sine. Poate că o fac în termeni negativi, dar tot centrare pe sine este. O persoană cu adevărat smerită este una care este centrată pe Cristos. A muri față de sine nu înseamnă să îți urăști sinele, ci mai degrabă să Îl iubești pe Cristos mai mult decât sinele. Există religii false care propovăduiesc negarea sinelui. Noi nu trebuie să fim doar morți față de noi înșine, ci să fim vii pentru Dumnezeu. Concentrarea pe negarea sinelui fără întronarea lui Cristos duce la legalism. Smerenia adevărată nu înseamnă o înjosire sau o ură față de sine sau de realizările noastre. Smerenia este pur și simplu o conștientizare a faptului că tot ceea ce avem și suntem este un dar de la Dumnezeu. Prin urmare, doar o persoană care Îl recunoaște pe Dumnezeu poate trăi într-o smerenie reală. Astăzi, tu poți fi smerit ca Isus, dacă te pierzi pe tine însuți în El. Fii absorbit de ceea ce El dorește să facă, de modul în care El dorește să le slujească altora prin tine și de ceea ce spune și simte El. Astfel, vei umbla în mod natural în smerenia Sa.