Dacă este important pentru tine, este important și pentru Dumnezeu
„Nu se vând, oare, cinci vrăbii pe doi assarioni? Şi totuşi, nici măcar una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu! Cât despre voi, chiar şi firele de păr din cap, toate vă sunt numărate! Nu vă temeţi! Voi sunteţi mai valoroşi decât multe vrăbii!"
Dumnezeu vrea să se îngrijească de fiecare domeniu din viața ta, chiar și de cele mai mici detalii. El te iubește atât de mult, încât îți știe numărul firelor de păr de pe cap și dacă Tatăl tău ceresc Cel iubitor știe și este interesat de detaliile mici ale vieții tale, atunci nu trebuie să înfrunți nicio problemă de unul singur.
Când fiica mea Jessica a împlinit trei ani, soția mea Wendy și cu mine am decis să o ducem la Disneyland. Știind că era prima ei întâlnire cu Disneyland-ul și că s-ar putea speria de ce va vedea, am decis să urmăresc una dintre producțiile teatrale la care aveam de gând să o duc, înainte ca ea să o privească.
În timp ce urmăream piesa, mintea mea era tot timpul la Jessica. Mă întrebam: „Este, oare, prea înspăimântător pentru ea? Îi va plăcea ursul care cântă mecanic? Oare locul nu este prea întunecat pentru ea?” M-am decis să o duc la spectacol numai după ce l-am văzut eu însumi și am fost sigur că se va bucura de el.
Prietene, Tatăl tău ceresc se îngrijește de tine și Își face planuri pentru tine. Tu ești în inima Lui mereu atunci când, cu atenție, analizează și face planuri pentru fiecare aspect, mare sau mic, din viața ta și numai gândul la tine Îl face să zâmbească, pentru că știe că planurile pe care le are pentru tine sunt planuri de a te binecuvânta (Ieremia 29:11).
Așadar, indiferent de problema cu care te confrunți chiar acum, te poți odihni în dragostea Lui pentru tine. Nu există nicio problemă prea nesemnificativă pentru El. El nu este doar Dumnezeul Cel Atotputernic, ci este și Tatăl tău ceresc, Care te iubește!
Dumnezeu vrea să se îngrijească de fiecare domeniu din viața ta, chiar și de cele mai mici detalii.
— Joseph Prince, Destinat sa domnesti devotional
Destinat sa Domnesti Devotional
Devoțional complet de Joseph Prince · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea