Credința de a ierta
„Și apostolii au spus Domnului: „Mărește-ne credința”."
Este foarte interesant de observat că apostolii L-au rugat pe Isus să le mărească credința după ce El a vorbit despre iertare. Ei au observat toate minunile pe care El le-a făcut și totuși, acestea nu i-au inspirat să ceară o credință mai mare. Într-adevăr, a umbla în dragoste și iertare față de ceilalți necesită la fel de multă credință ca orice minune pentru care vom crede vreodată. Baza iertării este dragostea și mila lui Dumnezeu. Doar datorită faptului că Dumnezeu ne-a iubit și ne-a iertat întâi, putem și noi să iubim și să iertăm pe alții. Dacă nu umblăm în dragostea și în iertarea lui Dumnezeu pentru noi înșine, nu vom putea să le acordăm altora. El ne-a iubit când noi încă eram (și uneori mai suntem) nevrednici de iubire, și ne-a iertat înainte să ne pocăim sau să ne cerem iertare.
Scripturile ne îndeamnă să iertăm așa cum ne-a iertat Cristos. Dumnezeu ne-a oferit iertarea Sa pe când noi eram încă păcătoși, așa că, iertarea ne-a fost oferită în mod necondiționat. Tot astfel, noi trebuie să le iertăm altora greșelile la fel cum Dumnezeu ne-a iertat nouă greșelile. Iertăm indiferent dacă cealaltă persoană se căiește sau dorește iertarea noastră.
Numai Dumnezeu poate aduce o persoană la pocăință, o poate mântui și restaura. Între timp, rolul nostru este să o iubim și să o iertăm așa cum ne iubește și ne iartă El. Aceasta necesită o credință mare! În același timp, deși trebuie să iubim și să iertăm întotdeauna, s-ar putea ca Duhul Sfânt și Cuvântul să nu ne lase să continuăm acea relație. De exemplu, dacă partenerul nostru de afaceri ne fură, nu o dată, ci de mai multe ori, după ce l-am iertat, trebuie să încheiem parteneriatele cu el. Iertarea este necondiționată, dar restaurarea unei relații are condiții divine, precum o pocăință reală și recâștigarea încrederii. Astăzi, fii înțelept în relațiile tale. Tu poți să trăiești în dragoste și iertate și, în același timp, să iei decizii în privința relațiilor tale care să te protejeze de daune și de stres emoțional.
— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus
In fiecare zi cu Isus
Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea