Corecție sau condamnare?
„Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr."
Este interesant de remarcat că se menționează în mod special că Isus o iubea pe Marta. Aceasta se întâmplă după incidentul consemnat în Luca 10:38-42, unde Marta era preocupată de slujire în loc să I se închine lui Isus. El nu a mustrat-o, ci mai degrabă a îndemnat-o, arătându-i că prioritățile ei nu erau în ordine. Atunci când Domnul Se ocupă de domeniile problematice din viața noastră, o face întotdeauna pentru binele nostru, nu ca pe o pedeapsă, și nu ar trebui să considerăm acest lucru ca fiind o respingere. Aceasta este o modalitate de a deosebi corecția lui Dumnezeu de acuzația diavolului: aduce condamnare?
Dumnezeu ne mustră pentru păcat, dar nu ne condamnă. Mustrarea este doar pentru binele nostru, în timp ce condamnarea include pedeapsa. Satan îi condamnă pe creștini, dar face aceasta în mod ilegal, deoarece Romani 8:1 spune: „Așadar, acum nu este condamnare pentru cei în Cristos Isus”. Dacă ne simțim condamnați, am primit condamnare și rușine de la diavol. Aceste lucruri nu sunt de la Dumnezeu.
Domnul ne mustră prin lucrarea interioară a Duhului Sfânt. Aceasta se face întotdeauna într-un mod pozitiv, care ne încurajează să renunțăm la păcat. Modul negativ al vrăjmașului ne condamnă pentru păcat, făcându-ne să ne simțim prinși în el; dar Duhul Sfânt ne îndepărtează de păcat cu blândețe și cu fermitate și ne oferă speranță și credință pentru a-l birui complet.
Te simți condamnat într-un domeniu sau poate în mai multe domenii ale vieții tale? Dacă da, te-ai lăsat manipulat și doborât de diavol. Astăzi, poți fi liber de orice condamnare, spunându-i pur și simplu dușmanului să plece în Numele lui Isus și declarând că ești drept prin sângele lui Isus Cristos. Apoi, continuă să umbli în puterea Duhului Sfânt. Dacă ești pe cale să păcătuiești sau ai păcătuit, El te va atenționa în privința aceasta! Rămâi alături de El și El te va corecta și te va feri de condamnarea diavolului.
— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus
In fiecare zi cu Isus
Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea