✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 21 Octombrie

Viața ta este în El

„Rămâneți în Mine și Eu în voi. Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la ea însăși, decât dacă rămâne în viță, tot așa nici voi, decât dacă rămâneți în Mine."
Ioan 15:4

Acesta este un adevăr profund, care este cheia pentru a aduce roade, dar este foarte ușor de uitat. Deoarece rodul se formează pe mlădiță, este ușor să credem că mlădița este cea care aduce rod. Totuși, vița este cea care a preluat viața din pământ și a transmis-o prin mlădiță. Tot astfel, întrucât noi suntem mlădița prin care circulă viața lui Dumnezeu, credem uneori că sfințenia noastră produce rodul. În momentul în care credem astfel, nu mai rămânem în (nu ne mai încredem, nu mai suntem agățați de) viță. Dacă persistăm în această mentalitate, vom deveni neroditori.

Acest adevăr este o mare ușurare pentru credincioșii care îl înțeleg și îl aplică corect. El pune toată responsabilitatea pe umerii lui Isus. Singura noastră responsabilitate este să răspundem abilității Sale. Așa cum nu am văzut niciodată o mlădiță luptându-se să aducă rod, tot astfel, noi nu trebuie să facem altceva decât să ne străduim să intrăm în odihna Sa (Evrei 4:11). Ne bazăm pur și simplu pe Isus și avem încredere deplină în El ca sursă pentru toate lucrurile. Dacă rămânem și trăim în El, roadele vor veni în mod natural.

Așa cum viața unei plante se găsește în sol, a unei mlădițe în viță sau al unui pește în mare, viața ta se găsește în unirea ta cu Isus Cristos. Credința ta în ceea ce a făcut El pentru tine te-a mântuit, iar credința și încrederea ta în El este ceea ce îți va permite astăzi să te bucuri de beneficiile depline ale mântuirii. Pur și simplu odihnește-te în El, ai părtășie cu El și urmează-L. Vei descoperi că tot felul de roade încep să se manifeste în viața ta!

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea