✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 15 Iulie

Viața lui Dumnezeu

„Hoțul nu vine decât pentru a fura și a ucide și a nimici. Eu am venit ca ele să aibă viață și să o aibă din abundență."
Ioan 10:10

Cuvântul grecesc tradus prin viață este zoe și înseamnă viață în sens absolut sau viață așa cum o are Dumnezeu. Toți cei care respiră au viață în sensul existenței fizice, însă doar cei care Îl primesc pe Isus pot experimenta viața așa cum a intenționat-o Dumnezeu. Isus a venit nu numai pentru a ne salva de chinul iadului veșnic, ci pentru a ne da din belșug această viață zoe sau viață de tip divin. Viața lui Dumnezeu nu ne așteaptă în ceruri, ci este deținută în prezent de toți cei născuți din nou în duhul lor.

Noi putem experimenta această viață zoe și ne putem bucura de ea acum, predându-ne viața naturală și urmărind viața supranaturală în Cristos. Ne predăm viața respingând orice gânduri, emoții sau acțiuni care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu, care este (zoe) viață (Ioan 6:63). Atunci când ne aliniem gândurile, emoțiile și acțiunile cu instrucțiunile Cuvântului lui Dumnezeu, viața zoe a lui Dumnezeu se va manifesta atât în trupul, cât și în sufletul nostru.

Cuvântul este spiritual și trebuie înțeles prin duhul nostru (1 Cor. 2:14). Biblia este pur și simplu o reprezentare scrisă a lui Isus, Care este Cuvântul Viu. El întruchipează tot adevărul spiritual. Cuvântul este inspirat de Dumnezeu și, prin urmare, adevărat și sigur; totuși, până când nu primim Duhul acestor cuvinte, Biblia nu ne va folosi (Evrei 4:2).

Astăzi, tu poți trăi viața abundentă pe care ți-o dă Isus, rămânând pur și simplu în Cuvântul Său. Cuvântul Său este duh și viață pentru tine (Ioan 6:63).

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea