Tu alergi după coada ta?
„Și voi sunteți compleți în El, Care este capul a toată stăpânirea și puterea."
Cei mai mulți dintre noi am văzut un câine alergând după coada sa. Este amuzant și în același timp derutant. De ce să alergi după ceva ce ai deja? Nu pot vorbi cu autoritate despre ceea ce gândește de fapt un câine, dar mi se pare că un câine care aleargă după coada sa este singurul care nu poate vedea că aceasta este deja a sa.
În mod uimitor, creștinii tind să facă același lucru. Noi cerem bucurie, credință, vindecare, înțelepciune și tot felul de necesități și binecuvântări, însă, conform Cuvântului lui Dumnezeu, noi avem deja toate lucrurile necesare pentru viață și evlavie (2 Petru 1:3). Viața creștină nu înseamnă un proces continuu în care cerem și primim mai mult de la Dumnezeu, ci înseamnă înnoirea minții pentru a ști și a ne însuși ceea ce avem deja în Cristos. Noi suntem compleți în El!
Vindecarea nu este undeva „acolo afară”. Puterea de vindecare a lui Dumnezeu este deja în interiorul tău. Isus nu trebuie să vină și să Își pună mâna puternică asupra ta pentru a te vindeca, deoarece tu ai fost vindecat deja prin rănile Sale (1 Petru 2:24). Trebuie doar să crezi acest lucru, să îl rostești cu credință, să acționezi conform mărturisirii tale și să aștepți să se manifeste în trupul tău.
Astăzi, cere-I Domnului o revelație despre ceea ce este cu adevărat al tău în Isus Cristos. Nu mai încerca să obții ceea ce ai deja și bucură-te de moștenirea ta.
— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus
In fiecare zi cu Isus
Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.
Vezi cartea