Prin har, prin credință

Mândria îi face pe mulți oameni să se împotrivească adevărului îndreptățirii prin credința în harul lui Dumnezeu. Acest avocat se iubea pe sine și se bucura de recunoașterea publică pe care i-o aduceau faptele sale sfinte. El nu era dispus să Îl iubească pe Dumnezeu mai întâi și pe alții înaintea propriei persoane. Întrebarea sa a fost o încercare de a evita responsabilitatea pentru egocentrismul său. El căuta să fie îndreptățit în fața lui Dumnezeu prin acțiunile sale. El știa că nu iubise pe toată lumea așa cum se iubea pe sine, așa că a încercat să interpreteze Scriptura (Lev. 19:18) într-un mod care să se aplice acțiunilor, nu inimii sale. El voia să definească „aproapele” ca fiind prietenii apropiați, pe care îi trata bine. Autojustificarea produce întotdeauna scuze, în timp ce pocăința și credința în Dumnezeu produce predare și ascultare.

Baza mântuirii noastre este harul, adică favoarea nemeritată și necuvenită a lui Dumnezeu față de noi, manifestată prin oferirea mântuirii prin Isus Cristos. Dumnezeu ne mântuiește prin credință. Prin credință acceptăm darul mântuirii, care a fost oferit prin harul Său. Noi suntem mântuiți „prin har ... prin credință” (Ef. 2:8), nu numai prin har. Credința ne oferă acces la harul lui Dumnezeu. Fără credință, harul lui Dumnezeu este irosit, iar fără har, credința este neputincioasă. Credința în harul lui Dumnezeu trebuie să fie eliberată pentru a primi ceea ce ne-a oferit Dumnezeu prin Isus Cristos.

Sodiul și clorul sunt otrăvitoare luate independent, iar harul și credința folosite independent una de cealaltă sunt letale; dar când amesteci sodiul și clorul, obții sare, de care ai nevoie pentru a trăi. Tot astfel, cheia unei vieți creștine victorioase este credința în ceea ce Dumnezeu a oferit deja prin har.