✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 12 August

O pocăință care transformă viața

„Mă voi scula și voi merge la tatăl meu și îi voi spune: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta”."
Luca 15:18

Acesta este un exemplu bun de pocăință adevărată. Acest fiu nu a pretins nicio urmă de bunătate proprie și nu a încercat să își justifice acțiunile. În schimb, el s-a smerit și a apelat la mila tatălui său. Tot astfel, noi nu putem să ne apropiem de Dumnezeu în propria noastră neprihănire, ci trebuie să ne smerim, să ne punem toată credința în Mântuitorul și să ne întoarcem de la căile noastre păcătoase (2 Cronici 7:14). Aceasta este o pocăință adevărată – schimbarea minții și inimii din interior, ceea ce duce apoi la o schimbare a atitudinilor și acțiunilor la exterior.

Pocăința este o parte necesară a mântuirii. În altă meditație (30 aprilie) vorbesc mai detaliat despre diferența dintre întristarea evlavioasă și întristarea neevlavioasă. Acest tânăr a avut o întristare evlavioasă în privința faptelor sale, iar întristarea sa evlavioasă a dus la pocăință. Întristarea neevlavioasă sau întristarea acestei lumi este centrată pe sine și aduce doar autocompătimire și o mentalitate de victimă, care îi învinovățește pe toți ceilalți pentru problemele sale. Cu această mentalitate, desigur că nu va exista pocăință; iar fără pocăință, nu poate exista o restaurare și o readucere la Tatăl.

Acestui tânăr i-a părut rău pentru păcatele sale și a recunoscut că a păcătuit atât împotriva tatălui său natural, cât și împotriva Tatălui său ceresc. Acesta a fost începutul restaurării sale complete față de ambii. Astăzi, pe măsură ce Îl cauți pe Domnul, nu lăsa nimic să stea între tine și El. Dacă ai o întristare evlavioasă cu privire la ceva, du-o la El și vei fi iertat și curățat de ea pentru totdeauna. Acest lucru îți va schimba ziua și restul vieții tale!

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea