Nu uita!

În mai 1991, stăteam pe podiumul unei biserici cu doar câteva minute înainte să încep să predic. Ultimul cântec a fost „Ce mare ești Tu”. Brusc, am retrăit un moment din luna mai a anului 1961, când eram un băiat de doisprezece ani, la înmormântarea tatălui meu. Acea sală era plină cu peste cinci sute de oameni care cântau același imn, care era preferatul tatălui meu. Îmi amintesc foarte clar la ce mă gândeam atunci. Nu plângeam pentru că, de fapt, nu înțelegeam încă pe deplin ce se întâmplase, dar știam că s-a întâmplat ceva ce avea să îmi schimbe viața pentru totdeauna.

Pastorul a vorbit despre victorie și speranță, care păreau a fi atât de contrare situației. Și acel cântec părea să fie deplasat; totuși, a atins o coardă sensibilă în inima mea. Am simțit cum îmi crește credința, așa că m-am rugat Domnului: „Dacă ești într-adevăr atât de mare, atunci protejează-mă și călăuzește-mă tot restul vieții mele”.

Nu m-am gândit la acea rugăciune de treizeci de ani, dar cântecul respectiv mi-a readus-o în memorie într-o clipă. Am fost copleșit de credincioșia Domnului de a răspunde la o rugăciune atât de simplă a unui băiat de doisprezece ani. El a făcut mult mai mult decât am cerut sau am gândit eu! Să îmi amintesc de credincioșia Sa este o parte vitală a credinței mele. Amintirile bune mă stârnesc (2 Petru 1:13), iar Domnul ne-a poruncit să nu uităm, pentru că El știe că o vom face dacă nu facem un efort voit să ne amintim.

Toți am rostit rugăciuni, fie cereri exprimate, fie doar dorințe, pe care le-am uitat, dar Dumnezeu nu le-a uitat. Numai veșnicia va dezvălui vastitatea credincioșiei Sale, dar între timp, poți face un efort pentru a-ți aminti de bunătatea Sa față de tine. Astăzi, lasă-L pe Duhul Sfânt să îți amintească momentele de credincioșie ale lui Dumnezeu față de tine și fii binecuvântat, așa cum am fost și eu.