✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 12 Octombrie

Lasă-L pe Dumnezeu să îți slujească

„Petru i-a spus: „Nicidecum nu îmi vei spăla picioarele niciodată”. Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine”."
Ioan 13:8

Refuzul lui Petru de a-L lăsa pe Isus să îi spele picioarele provenea din conștientizarea faptului că era complet nevrednic ca Fiul fără de păcat al lui Dumnezeu să îl slujească ca un simplu servitor. Petru avea dreptate în evaluarea propriei vrednicii, dar ceea ce a pierdut din vedere a fost faptul că Dumnezeu nu ne slujește datorită valorii noastre, ci datorită dragostei Sale.

Chiar dacă atitudinea lui Petru părea sfântă și smerită, el se împotrivea de fapt voii lui Dumnezeu și era mândru. Mândria înseamnă să fii centrat pe tine însuți și pe voința ta, în loc să fii centrat pe Dumnezeu și supus voii Sale. Petru ar fi trebuit să fie suficient de smerit pentru a ști că Isus știa ce face! În schimb, el a crezut că știe mai bine.

Aceeași mândrie îi determină pe mulți creștini să refuze să Îl lase pe Dumnezeu să îi binecuvânteze, crezând că sunt nevrednici de favoarea Sa. Deși este adevărat că faptele lor nu justifică bunătatea Sa, ei vor primi mai mult din binecuvântările lui Dumnezeu atunci când le vor primi ca pe o expresie a dragostei și a harului Său față de ei.

Smerenia nechibzuită este la fel de dăunătoare ca mândria exagerată. Petru dorea să Îl slujească pe Isus, dar era prea mândru pentru a fi slujit de Isus. Isus îi spunea lui Petru că, dacă nu ar primi slujirea Sa, Pentru nu ar fi vrednic să Îl slujească pe El. În mod simbolic, Isus spunea: „Petru, tu nu poți să te cureți singur. Trebuie să Îmi dai voie să o fac Eu”.

Tu nu poți să te cureți pe tine însuți sau pe alții. Fii complet dependent de lucrarea harului lui Dumnezeu în viața ta și El te va curăța și te va echipa să slujești altora. Înaintea de a putea fi binecuvântarea care îți dorești să fii pentru Dumnezeu sau pentru cei din jurul tău, trebuie să Îl lași pe Dumnezeu să fie pentru tine binecuvântarea care El Își dorește să fie.

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea