✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 19 Octombrie

Isus întrupat

„Ați auzit cum v-am spus Eu: Plec, dar vin din nou la voi. Dacă M-ați fi iubit, v-ați fi bucurat pentru că am spus: Mă duc la Tatăl; fiindcă Tatăl Meu este mai mare decât Mine."
Ioan 14:28

Isus Și-a declarat divinitatea și uniunea cu Tatăl atât de clar încât a fost acuzat de mai multe ori de blasfemie. În acest verset, El a spus că Tatăl este mai mare decât El. Cum nu contrazice această afirmație celelalte declarații ale Sale? O cheie necesară pentru înțelegerea acestei afirmații ne este oferită în Filipeni 2:6-8, unde Pavel spune că Isus nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu, ci S-a smerit, a luat asupra Sa chipul unui rob, ceea ce se referă la umanitatea Sa. Isus era egal cu Dumnezeu în natura Sa divină, dar El S-a făcut pe Sine inferior Tatălui în ceea ce privește umanitatea Sa. Isus nu a pierdut nimic din divinitatea Sa atunci când a devenit om, dar El a fost îmbrăcat în trup și a trebuit să Se supună limitărilor acestuia. În sensul acesta, Tatăl era mai mare decât Isus.

Isus era Dumnezeu preexistent, Care a ales să devină om pentru a ne răscumpăra prin jertfa Sa de sânge. Când a devenit om, El a fost în continuare 100% Dumnezeu în duhul Său, dar trupul Său fizic era 100% uman. Trupul Său a fost fără păcat, dar a fost totuși carne și supus lucrurilor naturale pe care le experimentăm cu toții. Partea fizică a lui Isus a trebuit să crească în înțelepciune și în statură, așa cum facem și noi în sens natural.

Când S-a născut Isus, mintea Sa fizică nu știa toate lucrurile. A trebuit să învețe să vorbească, să meargă, să mănânce și așa mai departe. A trebuit să învețe că El este Dumnezeu întrupat și să accepte aceasta prin Credință. Mintea Sa fizică a crescut în conștientizarea identității Sale prin credință, la fel cum facem și noi când credem cine suntem în El. Isus a trebuit să Își învețe și să Își accepte divinitatea prin credință. El a trebuit să devină conștient de adevărata Sa identitate prin revelație și cunoaștere. Astăzi, tu trebuie să faci același lucru. Ce frumos este să slujești unui Domn Care a trecut prin tot ceea ce treci și tu, nu-i așa?!

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea