✦ Transport gratuit pentru comenzi peste 200 leiDescoperă cărțile

Librărie Gold Books
Devoțional zilnic · 25 Decembrie

Credință fără zorzoane

„Și a născut pe Fiul ei întâiul născut și L-a înfășat în scutece și L-a pus în iesle, pentru că nu era loc pentru ei în casa de oaspeți."
Luca 2:7

Este uluitor faptul că Regele regilor și Domnul domnilor S-a născut într-un staul, pentru că nimeni nu le-a oferit părinților Săi o cameră în casa de oaspeți. Dacă noi am fi fost Dumnezeu, l-am fi scutit pe Irod de efortul de a-i ucide pe toți băieții nou-născuți din Betleem, răzbunându-ne și făcând aceasta noi înșine. Isus era Creatorul, dar creația Lui nu a avut loc pentru El. Acest lucru l-ar putea deranja tare pe un Dumnezeu egoist și centrat pe sine!

Eu cred că Tatăl a fost încântat de cadrul în care S-a născut Isus. Până la urmă, o cameră într-un palat grandios de pe pământ tot o ruină ar fi fost în comparație cu splendorile cerului de care Se despărțise Isus. Nimic nu se putea compara, așa că, de ce să mai încerci? În plus, dragostea și smerenia au motivat acest act uimitor în care Dumnezeu a devenit om (Fil. 2:8). Însuși Isus a spus că El este blând și smerit cu inima (Mat. 11:29). Noi slujim unui Dumnezeu smerit.

Domnul ar fi putut să vină într-un mod spectaculos. Ar fi putut să Se nască într-un grandios palat. Ar fi putut să îi încânte pe toți pentru a-i face să creadă în El, manifestând lucruri atât de impresionante, încât nu ar fi fost nevoie de credință pentru a crede că El era Mesia, dar nu aceasta este calea Sa. Lui Îi place să vadă în oameni credință; doar credință. Acesta este motivul pentru care este imposibil să fim pe placul Său fără credință (Evrei 11:6).

Oare tu ratezi toate minunile subtile ale lui Dumnezeu din jurul tău, deoarece cauți ceva spectaculos? Dacă L-ai fi găsit pe Isus culcat într-o iesle, într-un staul, ai fi avut credința necesară pentru a crede? Domnului Îi face plăcere să Se descopere în moduri subtile. Astăzi, nu Îl rata.

— Andrew Wommack, In fiecare zi cu Isus

Citește mai mult

In fiecare zi cu Isus

Devoțional complet de Andrew Wommack · 365 reflecții pentru fiecare zi a anului.

Vezi cartea