Cele două cele mai mari porunci

Isus a spus că toate legile Vechiului Testament au fost concepute pentru a ne învăța cum să Îl iubim pe Dumnezeu și să îi iubim pe ceilalți. Prin urmare, cele două porunci care se referă direct la dragostea față de Dumnezeu și față de ceilalți (Lev. 19:18; Deut. 6:5) erau cele mai importante.

Liderii religioși deveniseră atât de obsedați de respectarea fiecărui detaliu minor al legii, încât pierduseră din vedere scopul ei final. Ei nu Îl iubeau nici pe Dumnezeu, nici pe semenii lor, dar credeau că țin Legea. Același lucru se întâmplă și astăzi. Unele dintre cele mai crude acte au fost comise în Numele Domnului de către cei care credeau că apără poruncile lui Dumnezeu. Totuși, dacă încălcăm una dintre cele două cele mai mari porunci în încercarea a impune altă poruncă, aplicăm în mod greșit Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum au făcut acești iudei religioși.

Legea Vechiului Testament și conceptul harului din Noul Testament ne obligă să Îl iubim pe Dumnezeu și pe toți oamenii. Totuși, Legea Vechiului Testament îi motiva pe oameni să Îl iubească pe Dumnezeu și pe ceilalți prin frica de pedeapsă dacă nu se conformau, în timp ce harul care ni s-a oferit în Noul Testament ne îndeamnă să îi iubim pe ceilalți în mod necondiționat, așa cum ne iubește Dumnezeu.

Este posibil să acționezi pios, dar să nu Îl iubești pe Dumnezeu sau pe oameni, dar este imposibil ca dragostea lui Dumnezeu să nu producă sfințenie într-o persoană. Astăzi, privește toate relațiile tale prin ochii dragostei necondiționate a lui Dumnezeu. Pe măsură ce iubești, vei fi sfânt.